Crește TVA-ul în Rusia. Măsura anunțată de Vladimir Putin pentru a acoperi cheltuielile de război
Rusia se pregătește de o nouă majorare fiscală care va afecta atât populația, cât și mediul de afaceri. Ministerul de Finanțe de la Moscova a anunțat, miercuri, că propune o creștere a taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 22%, începând cu anul viitor. Decizia vine în contextul cheltuielilor militare tot mai ridicate, pe măsură ce războiul împotriva Ucrainei intră în al patrulea an. Informația a fost transmisă de agenția Reuters.
Măsura, anunțată de Vladimir Putin săptămâna trecută
Această măsură reprezintă una dintre cele mai vizibile încercări ale Kremlinului de a susține bugetul de stat, în condițiile în care conflictul de durată continuă să consume resurse uriașe. Analiștii consideră că majorarea TVA va avea un impact direct asupra prețurilor, deci și asupra nivelului de trai al rușilor, dar guvernul insistă că „prioritatea strategică este de a asigura sprijin financiar pentru necesităţile de apărare şi securitate ale ţării şi pentru asistenţa socială a familiilor celor care participă la operaţiunea militară specială”.
Președintele Vladimir Putin a pregătit terenul pentru această măsură săptămâna trecută, sugerând că este deschis la o creștere a taxelor pentru a susține finanțele statului pe timp de război. El a amintit de precedentul american, când „Statele Unite au crescut impozitarea cetăţenilor foarte bogaţi în timpul războaielor din Coreea şi Vietnam”.
Chiar dacă declarația viza în special categoriile cu venituri ridicate, Ministerul de Finanțe a ales să aplice schimbarea TVA, o taxă care afectează întreaga populație, dar care asigură, totodată, un volum considerabil de venituri la buget.
Unde vor merge banii colectați
Conform comunicatului oficial, fondurile suplimentare vor fi utilizate în principal pentru apărare și securitate. „Resursele bugetare planificate vor face posibilă echiparea forţelor armate cu armele şi echipamentele militare necesare, plata salariilor personalului militar şi sprijinul pentru familiile acestuia, precum şi modernizarea întreprinderilor din industria de apărare”, se arată în document.
În plus, autoritățile au lăsat de înțeles că nu se limitează doar la TVA. Sunt analizate și alte măsuri fiscale, inclusiv creșterea taxelor aplicate firmelor de jocuri de noroc, o industrie considerată profitabilă, dar insuficient impozitată.
Ministerul de Finanțe insistă că, în ciuda presiunilor, proiectul de buget pentru 2026 este „echilibrat şi sustenabil”. Totuși, analiști independenți atrag atenția că povara va fi dusă, în mare parte, de consumatori, care vor resimți scumpiri în lanț la bunuri și servicii.
Majorarea TVA este percepută și ca un test de rezistență pentru societatea rusă, confruntată deja cu sancțiuni economice occidentale, cu scăderea investițiilor străine și cu o inflație persistentă. În aceste condiții, Kremlinul mizează pe retorica patriotică și pe promisiunea sprijinului pentru familiile militarilor ca să legitimeze noul val de taxe.