25 mart. 2025 | 09:01

Creatorii GTA 6 au început „să vâneze” YouTuberi. Un pasionat de Grand Theft Auto era să-și piardă contul

ACTUALITATE
Creatorii GTA 6 au început „să vâneze” YouTuberi. Un pasionat de Grand Theft Auto era să-și piardă contul
TechSpot

Un creator de conținut de pe YouTube numit Dark Space a creat o versiune speculativă a hărții din Grand Theft Auto 6 în GTA 5, inspirată din detaliile prezentate în trailerul oficial și din diversele scurgeri de informații despre jocul cu pricina.

Totuși, el a fost nevoit să elimine atât videoclipul de prezentare, cât și linkurile pentru descărcarea modului, după ce Take-Two Interactive, compania-mamă a Rockstar Games, a emis o cerere oficială de eliminare pentru încălcarea drepturilor de autor.

Take-Two nu se joacă și ia măsuri

Videoclipul, intitulat „Am realizat în sfârșit o hartă jucabilă a GTA 6 în FiveM și Single Player”, a atras rapid atenția fanilor, oferindu-le posibilitatea de a explora o versiune neoficială a mediului din viitorul joc.

Chiar și așa, săptămâna trecută, Take-Two a emis un strike pentru încălcarea copyright-ului, forțându-l pe Dark Space să elimine nu doar videoclipul, ci și linkurile către mod, pentru a evita riscul de a-și pierde canalul de YouTube, informează publicația Kotaku.

Acesta nu este primul caz în care Take-Two ia măsuri împotriva conținutului neoficial legat de GTA 6.

Compania are, de altfel, un adevărat istoric în a fi agresivă atunci când vine vorba despre protejarea proprietății intelectuale, eliminând numeroase proiecte de modding bazate pe jocurile pe care le deține.

Reacția comunității nu s-a lăsat așteptată. Cum va arăta, totuși, viitorul

Decizia Take-Two a stârnit controverse în rândul fanilor, mulți dintre aceștia criticând politica strictă a companiei față de conținutul creat de utilizatori.

Cu toate că Rockstar Games a avut o relație ambiguă cu comunitatea de modding, recent a adoptat o poziție ceva mai restrictivă, mai ales în ceea ce privește proiectele care implică jocuri aflate în dezvoltare.

Între timp, fanii GTA așteaptă cu nerăbdare noi informații despre GTA 6, al cărui trailer a fost lansat în decembrie 2023, dar fără o dată de lansare concretă.

Până atunci, orice tentativă de a aduce conținut legat de joc în titlurile existente pare să fie rapid eliminată de Take-Two, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Dark Space.

În mod evident, protejarea drepturilor de autor este importantă, însă absolut totul trebuie făcut în anumite limite, de vreme ce o companie rigidă nu va face decât să-și îndepărteze fanii.