Continentele Pământului se erodează pe dedesubt. Explicația pentru fenomen

Un mister vechi din geologie – de ce unele insule vulcanice din mijlocul oceanelor par să conțină „bucăți de continent” în magma lor – începe să primească un răspuns surprinzător. Un nou studiu arată că, în timp ce plăcile tectonice se rup și se îndepărtează, continentele sunt literalmente „decojite” la rădăcină de valuri lente de rocă fierbinte din manta, care transportă material continental la mari distanțe sub oceane.

Cum „valurile din manta” smulg bucăți din continente

Echipa condusă de geologi de la Universitatea din Southampton a folosit simulări și analize chimice pentru a urmări traseul acestui material „rătăcit” din oceane până la originea sa continentală. Concluzia lor: atunci când un supercontinent se rupe, în manta se declanșează o serie de instabilități – așa-numitele „valuri de manta” – care se propagă la 150–200 km adâncime, chiar la baza continentelor.

Aceste valuri, formate din rocă solidă dar extrem de lent curgătoare, acționează ca un fel de racletă geologică. Ele „rad” treptat rădăcinile groase și mai ușoare ale continentelor, smulgând fragmente de rocă și amestecându-le în mantaua de sub bazinele oceanice. Materialul astfel decojit poate fi transportat pe distanțe de peste 1.000 de kilometri, ajungând să alimenteze vulcani marini la milioane de ani după ruperea continentelor.

În trecut, geologii au încercat să explice „contaminarea continentală” a mantalei oceanice prin alte mecanisme: sedimente trase în adânc prin subducție sau coloane fierbinți de rocă (plume-uri mantalice) ridicate din profunzime. Noile rezultate arată însă că aceste procese nu sunt suficiente pentru a explica mozaicul chimic observat sub oceane, în timp ce modelul „valurilor” care decojesc continentele se potrivește mult mai bine datelor.

Horoscop zilnic 14 decembrie 2025. Zodia care trebuie să ia o decizie grea astăzi

Horoscopul săptămânii 15-21 decembrie 2025. Zodia care trebuie să fie atentă la comportamentul faţă de cei din jur

Diagramă care ilustrează modul în care mantaua îmbogățită (EM) se acumulează de-a lungul a miliarde de ani. Simbolurile în formă de diamant indică zonele în care este cel mai probabil să se formeze diamante. (Gernon et al., Nat. Geosci., 2025)

Vulcani oceanici, urmele Gondwanei și diamante ascunse

O dovadă puternică vine din Oceanul Indian, dintr-un lanț de vulcani submarini și insule care include și Christmas Island. Acum peste 150 de milioane de ani, această zonă se afla lângă marginea supercontinentului Gondwana. Regiunea nu arată semne clare ale unui plume fierbinte, însă vulcanismul de aici este neobișnuit de „îmbogățit” în elemente asociate rocilor continentale – exact tiparul prezis de simulări.

Conform studiului publicat în revista de specialitate Nature, valurile din manta au început să smulgă material de sub Gondwana odată cu ruperea sa, au împins acest material sub ceea ce a devenit ulterior bazinul Oceanului Indian, iar vulcanii au început să erupă magme „condimentate” cu bucăți de continent în primele zeci de milioane de ani după separare. În timp, pe măsură ce izvorul de material decojit s-a epuizat, compoziția magmei s-a „diluat” – un scenariu confirmat de analizele chimice.

Autorii merg însă mai departe: același mecanism poate explica și alte enigme geologice. Valurile lente din manta, care împing și ridică din interior plăcile continentale, pot declanșa erupții ale magmelor foarte profunde, bogate în diamante, precum cele care ajung la suprafață prin kimberlite. În plus, aceste mișcări subterane pot provoca ridicarea aparent „spontană” a unor porțiuni de continent cu peste un kilometru, modelând unele dintre cele mai spectaculoase zone de relief de pe planetă.

„Rădăcinile” cristaline ale continentelor, adică porțiunile de material despre care cercetătorii cred că sunt decojite și împinse lateral în manta oceanică. (Tom Gernon)

Un Pământ mai dinamic decât credeam

Unul dintre mesajele-cheie ale studiului este că manta „nu uită” ușor. Chiar și la sute de milioane de ani după ce un continent s-a rupt și s-a format un nou ocean, urmele acelei ruperi continuă să circule în adânc, să alimenteze vulcani și să lase o amprentă chimică detectabilă în bazalte oceanice.

În loc să fie blocuri rigide care plutesc pasiv pe un interior fluid, continentele apar, în această nouă imagine, ca structuri care sunt încet-încet roase de jos, remodelate și redistribuite în interiorul planetei. Pentru geologi, asta înseamnă nu doar rezolvarea unui puzzle vechi despre originea unor vulcani izolați, ci și un nou mod de a citi istoria Pământului, ascunsă nu doar în straturile de la suprafață, ci și în valurile invizibile care se rostogolesc încet prin manta.