10 dec. 2025 | 11:55

Consumatorii, tot mai nemulțumiți de scumpirile la internet: un nou studiu arată că prețurile cresc, dar serviciile nu țin pasul

TEHNOLOGIE
Share
Consumatorii, tot mai nemulțumiți de scumpirile la internet: un nou studiu arată că prețurile cresc, dar serviciile nu țin pasul
Scumpirile anuale, principala sursă de nemulțumire pentru consumatorii casnici

În ultimii ani, serviciile de internet au devenit o componentă esențială a vieții de zi cu zi, însă pentru mulți consumatori, costurile continuă să crească într-un ritm care stârnește frustrare și neîncredere. Cel mai recent studiu EY Decoding the digital home arată o serie de tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește percepția calității serviciilor, intenția de schimbare a furnizorilor și interesul crescând pentru alternative precum internetul prin satelit sau conexiunile mobile. Într-o piață în care prețurile urcă anual, dar stabilitatea rețelei nu este întotdeauna garantată, utilizatorii sunt mai dispuși ca oricând să caute opțiuni noi.

Peste jumătate dintre utilizatorii la nivel global—57%—se declară îngrijorați de majorările anuale aplicate abonamentelor de internet, iar 60% cred că aceste creșteri sunt nejustificate. Pentru aproape jumătate dintre respondenți, structura acestor costuri este greu de înțeles, ceea ce indică o problemă majoră de transparență în comunicarea dintre furnizori și clienți.

Deși studiul a surprins o ușoară îmbunătățire a calității rețelei față de anul precedent, problemele de fiabilitate rămân frecvente. Doar 16% dintre consumatori spun că nu întâmpină niciodată dificultăți, în timp ce 24% se confruntă în mod regulat cu întreruperi. Cele mai afectate grupuri sunt tinerii între 18 și 24 de ani și gospodăriile numeroase, unde semnalul fluctuează mai des, viteza scade în anumite camere, iar congestia rețelei devine evidentă atunci când mai multe dispozitive sunt conectate simultan.

Între timp, întreruperile cauzate de fenomene meteo extreme și pene de curent determină autoritățile să ia în calcul noi protocoale pentru operatori. Furnizorii trebuie să regândească modul în care gestionează aceste situații, întrucât calitatea rețelei nu mai este doar o promisiune comercială, ci o parte dintr-un angajament esențial față de utilizatori.

Tot mai mulți utilizatori schimbă furnizorul sau intenționează să o facă

Unul dintre cele mai relevante indicatorii ai transformării pieței este intenția crescută de migrare. 37% dintre consumatori au schimbat deja furnizorul sau se pregătesc să o facă în următoarele 12 luni. Prețul rămâne principalul motiv pentru această decizie: 41% își caută alternative mai accesibile.

Utilizatorii tineri se orientează către flexiblitate și oferte orientate către clientul nou, acolo unde promisiunile de preț sunt aproape la fel de importante ca valoarea lunară a abonamentului. În același timp, mulți dintre cei care rămân alături de furnizorul actual nu o fac neapărat din satisfacție, ci din comoditate sau teamă. Aproximativ 12% nu percep niciun beneficiu în schimbarea furnizorului, iar 10% consideră procesul prea complicat. În plus, mulți se tem că un nou furnizor le-ar putea oferi o conexiune chiar mai slabă.

Pe de altă parte, există rezistență la upgrade-urile de internet, chiar dacă furnizorii promovează pachetele cu viteză sporită. 31% dintre consumatori nu văd nevoia unor servicii mai rapide, iar alții sunt sceptici că vitezele superioare se traduc în stabilitate crescută. Prețul rămâne un factor major de descurajare.

Internet prin satelit, conectivitate mobilă și rolul crescând al inteligenței artificiale

Perspectivele pieței se schimbă rapid, iar tehnologiile emergente conturează noi direcții de dezvoltare. Internetul prin satelit atrage interesul a 27% dintre consumatorii casnici, deși mulți îl consideră încă prea scump. Ca soluție de rezervă pentru dispozitive mobile, însă, 34% dintre respondenți se declară interesați, iar tinerii sunt mult mai receptivi la oferte care includ conectivitate direct-to-device.

Internetul fix prin rețele mobile (FWA) este și el în ascensiune. 36% dintre gospodării ar renunța la cablu în favoarea unei conexiuni mobile, dacă nevoile ar fi acoperite. Iar motivul principal—în toate grupele de vârstă—este costul mai mic.

Inteligența artificială începe să joace un rol semnificativ în obiceiurile de achiziție. 7% dintre utilizatori folosesc deja instrumente AI pentru a evalua pachete de servicii, iar pentru cei sub 35 de ani, AI-ul este mai util decât comparatoarele de prețuri. Totuși, atunci când vine vorba de asistență, oamenii încă preferă interacțiunea umană: doar 12% folosesc chatboți ca soluție principală, iar majoritatea se tem că aceștia nu vor înțelege solicitările sau vor oferi recomandări greșite.

Pe măsură ce tehnologia avansează, furnizorii trebuie să-și regândească strategiile: ofertarea trebuie optimizată pentru căutările făcute cu ajutorul AI, iar serviciile de suport trebuie să combine mai eficient chatbotul și agentul uman.

Într-o piață în continuă transformare, un lucru este clar: consumatorii cer prețuri corecte, calitate constantă și soluții adaptate unui stil de viață digital tot mai complex. Furnizorii care nu țin pasul riscă să piardă un segment important din piață într-un moment în care schimbările devin regula, nu excepția.