Condeiul și spada, armele preferate ale lui Duiliu Zamfirescu. Marele cronicar român, un adevărat Don Juan și maestrul duelurilor din București

Duiliu Zamfirescu este cunoscut astăzi ca unul dintre titanii literaturii române, dar în epoca sa, a fost mult mai mult decât un scriitor talentat. Pe lângă condeiul său ascuțit, care i-a adus faima de cronicar monden în Bucureștiul sfârșitului de secol XIX, Zamfirescu a fost și un spadasin redutabil, un veritabil duelant de temut. Poreclit de contemporani „Duelius Superbus”, scriitorul nu ezita să-și apere onoarea cu sabia în mână. Totodată, eleganța sa, spiritul rafinat și succesul în saloanele mondene l-au transformat într-un veritabil Don Juan al vremii.

De la magistratură la jurnalism și literatură

Născut în 1858 în Plăinești, azi comuna Dumbrăveni din Vrancea, Duiliu Zamfirescu a fost licențiat în drept și și-a început cariera ca magistrat.

Însă, atras de viața culturală și jurnalistică, a devenit redactor la „România Liberă”, unde a excelat ca ziarist de rubrică mondenă. Publicul îl aprecia pentru stilul său ironic, dar și pentru capacitatea de a surprinde în detaliu atmosfera boemă a Bucureștiului.

Pasiunea pentru literatură a fost însă constantă. A scris poezie, proză scurtă și piese de teatru, dar opera sa cea mai valoroasă rămâne ciclul romanelor Comăneștenilor: „Viața la țară”, „Tănase Scatiu”, „În război”, „Îndreptări” și „Anna, ceea ce nu se poate”.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Romanele numite oferă o frescă amplă a societății românești de la sfârșitul secolului XIX, abordând teme precum conflictul dintre boierime și burghezie, corupția și evoluția societății rurale.

Duiliu Zamfirescu, un adevărat Don Juan al Capitalei

Pe lângă talentul său literar, Duiliu Zamfirescu era și un bărbat extrem de elegant, care se îmbrăca după ultimele tendințe ale modei europene.

Unde mai pui faptul că, pe lângă veleitățile sale fizice, era și un bărbat extrem de inteligent și carismatic, atuuri care l-au transformat într-un adevărat cuceritor. Doamnele din înalta societate roiau în jurul lui, iar el nu refuza atenția acestora, după cum relatau gazetele vremii.

Duiliu Zamfirescu frecventa cele mai cunoscute locuri ale elitei bucureștene, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, până la restaurantul Hugues și cofetăria Fialcovski. De asemenea, era un obișnuit al saloanelor mondene, precum cele organizate de Elena Miller Verghy și Zoe Mandrea.

Una dintre primele povești de dragoste cunoscute ale lui Zamfirescu a fost cu Eliza Ioanid, fiica unei familii înstărite din Hârșova.

Relația lor s-a sfârșit tragic, deoarece familia ei a forțat-o să-l părăsească pentru un tânăr mai bogat. Eliza a murit la scurt timp după, răpusă de tuberculoză, iar această pierdere a lăsat o urmă adâncă în sufletul scriitorului.

Un alt nume care a rămas legat de Duiliu Zamfirescu este cel al celebrei interprete de operă Silvia Montalba. Se spune că artista s-a îndrăgostit de scriitor după ce acesta a scris cronici elogioase despre talentul ei.

Se pare că Montalba ar fi dorit să-l ia cu ea în turneele sale prin Europa, însă Duiliu a refuzat, rămânând fidel vieții sale în București.

Vezi și: Primarul din București pasionat de dueluri mortale. În ciuda firii sale „războinice”, Nicolae Filipescu a fost apreciat de bucureșteni

Duelius Superbus, cel mai talentat spadasin al Bucureștiului

Extravaganța și succesul său în saloanele mondene i-au atras însă și numeroși rivali și invidioși. Adesea ironizat în presa vremii, Zamfirescu nu ezita să-și apere onoarea provocându-și detractorii la duel. Se antrena frecvent în sălile de scrimă, devenind un spadasin extrem de priceput.

Potrivit scriitorului Ion Adam, prietenii săi îl numeau „Duelius Superbus” deoarece era întotdeauna gata să-și apere ideile și demnitatea pe câmpul de onoare.

De-a lungul vieții sale, Duiliu Zamfirescu a participat la cinci dueluri, ieșind mereu câștigător. Cel mai cunoscut dintre acestea a avut loc în 1882, când l-a provocat la duel pe Ioan Stavri-Brătianu, președintele Tribunalului Comercial.

Brătianu îl acuzase pe nedrept într-un articol de presă, confundându-l cu Delavrancea-Argus, iar duelul s-a sfârșit cu victoria lui Zamfirescu.

Duelurile erau o practică frecventă în acea perioadă, fiind aduse în România de ofițerii țariști după războiul ruso-turc.

În rândurile protipendadei bucureștene, duelul devenise un mod de a-ți apăra onoarea, iar personalități marcante precum Ion Heliade-Rădulescu, Titu Maiorescu și Carol Davila au participat la astfel de confruntări.

Titu Maiorescu l-a salvat în timpul scandalului izbucnit în 1913

După ce a renunțat la jurnalism, Duiliu Zamfirescu a intrat în diplomație, devenind secretar de legație la Roma. Acolo s-a căsătorit cu italianca Henriette Allievi și a avut doi copii, Henrietta și Alexandru.

Revenit în România, a fost implicat într-un scandal de proporții în 1913, când a criticat rechiziționarea cailor săi pentru armata română, în plin război balcanic.

Un colonel s-a simțit ofensat și l-a denunțat pentru „insultarea armatei”, cerând punerea la dispoziție a sa, lucru pe care premierul de atunci, Titu Maiorescu, l-a refuzat.

Scriitorul și-a cerut punerea în disponibilitate pentru a-l provoca la duel pe colonelul Stratilescu, dar acesta a refuzat, pretextând că „viața sa aparține armatei”.

„La începutul lui iunie 1913, în plin război balcanic, când trupele române trecuseră Dunărea în Bulgaria, Duiliu Zamfirescu venea la Bucureşti ca să-şi întâmpine fiul mai mare, venit de la Paris pentru înrolarea în armată, cât şi să-si scoată de sub rechizitie frumoşii armăsari aduşi în 1906 din Italia.

În tren, discuţie animată despre evenimente – şi, între altele, protestele vehemente ale diplomatului în legătură cu un eveniment petrecut cu o zi înainte, când doi soldaţi care se ocupau cu rechiziţiile l-au oprit la bariera Focşanilor, i-au deshămat frumoşii pur sânge englezi, lăsându-l cu trăsura în drum.

Un colonel, asistent la discuţiii, se socoate jignit în numele armatei combatante. Are loc un schimb de cărti de vizită, la cererea acestuia, şi colonelul alcătuieşte un raport confidenţial către ministrul de Război, din care rezultă că un diplomat în funcţie – Duiliu Zamfirescu – a insultat armata şi a calomniat guvernul, în legătură cu actul politic care avea loc campania din Bulgaria”, relata istoricul Marcela Guţu în lucrarea „Cronica Vrancei”.

Vezi și: Fântâna Lahovary din București, amintirea ultimului duel din România. Cum l-a omorât Nicolae Filipescu pe jurnalistul George Emanuel Lahovary

Fiul său, Lascăr, a murit într-un duel

Tragedia cea mai mare a venit în 1921, când fiul său cel mic, Lascăr Zamfirescu, s-a duelat cu un căpitan pe nume Maican, pentru o banală dispută. Duelul s-a sfârșit tragic, Lascăr fiind rănit mortal la cap.

Deși Duiliu Zamfirescu l-a iertat pe adversarul fiului său, Maican a fost condamnat la două luni de închisoare și, după eliberare, s-a sinucis.

„Pentru un schimb de vorbe s-au bătut la Bucureşti, în duel, cu pistoale, Lascăr Zamfirescu, fiul preşedintelui Adunării Deputaţilor, şi un căpitan în rezervă cu numele Maican. Lascăr Zamfirescu a primit o rană la frunte, pe urma căreia şi-a dat sufletul în spital. Tovarăşul său de duel a fost pus la închisoare”.

În ciuda tumultului din viața personală, moștenirea literară a lui Duiliu Zamfirescu rămâne una dintre cele mai valoroase din cultura română.

Romanele sale sunt studiate și astăzi, oferind o imagine detaliată a societății românești din secolul XIX. Talentul său de scriitor, alături de spiritul său neînfricat și de reputația de duelant, îl transformă într-o figură unică în istoria culturală a României.

Astăzi, Duiliu Zamfirescu este omagiat nu doar ca romancier și jurnalist, ci și ca simbol al unei epoci în care onoarea, eleganța și spiritul de luptă se împleteau armonios în personalitatea unui om de geniu.