Concedieri masive în industria auto, se închid 10 fabrici în Europa. Avertismentul șefului Stellantis despre piața de mașini în următorii 5 ani
Industria auto europeană intră în 2026 cu o tensiune pe care o simți deja în limbajul folosit de lideri, sindicate și analiști: tranziția energetică nu mai e doar un proiect tehnologic, ci o negociere socială și geopolitică. În acest context, avertismentul lansat de Carlos Tavares, fost CEO Stellantis, a căzut pe un teren fertil, pentru că leagă direct regulile UE, competiția chineză și riscul pierderii de locuri de muncă.
Totuși, e important să pui declarațiile în ramă. Vorbim despre o prognoză și o interpretare, nu despre o decizie deja luată de a închide fabrici. Dar modul în care Tavares cuantifică scenariul, 10 fabrici în următorii cinci ani, îl face suficient de puternic încât să devină subiect de dezbatere publică și presiune politică.
Ce a spus Carlos Tavares și cum ajunge la scenariul cu 10 fabrici închise
Carlos Tavares susține că deciziile UE privind reducerea emisiilor au împins industria către o singură cale tehnologică, iar această abordare ar fi slăbit capacitatea producătorilor europeni de a concura, lăsând spațiu pentru brandurile chineze care dezvoltă vehicule electrice de peste 20 de ani. În lectura lui, exact haosul de implementare și presiunea pe termene au creat o fereastră în care oferta chineză a venit „pregătită”, la preț și cu maturitate pe lanțul de baterii.
Matematica avertismentului e simplă și, tocmai de aceea, eficientă: dacă producătorii chinezi ajung la 10% din piața europeană, într-o piață de circa 15 milioane de mașini vândute anual, ai echivalentul a 1,5 milioane de unități mutate dinspre producția locală către importuri sau producție controlată de capital chinez. Tavares traduce asta în „volum de muncă” pierdut, suficient cât să scoată din joc aproximativ zece fabrici. În aceeași intervenție, el schițează și un scenariu politic dur: proteste, tensiune socială și apoi presiunea asupra guvernelor de a accepta investiții chineze în fabrici europene la prețuri simbolice, ca soluție de avarie pentru păstrarea locurilor de muncă.
De ce tranziția verde și competiția din China se traduc în risc social în Europa
Chiar dacă nu accepți integral diagnosticul lui Tavares, direcția generală e greu de ignorat: Europa încearcă să accelereze electrificarea, în timp ce China are avantaj pe cost, volum și integrare verticală în baterii și componente. Când aceste două curbe se întâlnesc, presiunea ajunge în fabrici, nu doar în showroom. Iar fabricile europene sunt adesea noduri economice pentru comunități întregi, ceea ce face ca orice scădere de producție să aibă efect multiplicator: subcontractori, logistică, service-uri, formare profesională, venituri locale.
Pe deasupra, incertitudinea de reglementare amplifică riscul. Ținta UE pentru emisii zero la mașini noi din 2035 a devenit subiect de presiune și renegociere politică, iar discuțiile despre flexibilizare arată că industria și guvernele caută o ieșire mai graduală, inclusiv prin loc pentru hibride sau alte excepții. Când regulile par că se pot schimba, companiile își amână pariurile mari sau le mută în regiuni cu risc politic mai mic, iar asta se vede în investiții, planuri de producție și în decizii despre ce modele se asamblează unde.
Stellantis după Tavares și ce ar trebui urmărit în următorii cinci ani
Declarațiile fostului CEO capătă greutate și prin faptul că Stellantis trece printr-o schimbare de conducere: Antonio Filosa a fost numit CEO în 2025, iar compania vorbește public despre competitivitate și despre cât de mult contează deciziile UE privind regulile de emisii pentru direcția industriei. Dincolo de numele din vârf, mesajul comun e că tranziția trebuie să fie compatibilă cu realitatea industrială europeană, altfel pierzi producție și cedezi teren unor competitori care vin cu costuri mai mici și lanțuri de aprovizionare mai bine optimizate.
Dacă vrei să înțelegi cât de realist e scenariul „10 fabrici”, urmărește trei indicatori. Primul: cota reală a brandurilor chineze în Europa și ritmul de creștere, mai ales pe segmentele de volum. Al doilea: evoluția înmatriculărilor și a mixului de propulsie în UE, pentru că piața poate crește pe electrice, dar să rămână fragilă la preț, dobânzi și stimulente. Al treilea: deciziile de investiții ale marilor grupuri, unde se deschid linii noi, unde se închid, unde se transformă pentru EV și câte proiecte se amână. Într-o industrie atât de integrată, nu e nevoie de zece comunicate de închidere ca să vezi direcția, uneori o vezi cu un an înainte în investițiile care nu mai vin.