Comuniștii l-au dezbrăcat, bătut și spânzurat de 80 de ori. Calvarul pe care l-a trăit la Jilava monseniorul Vladimir Ghika, „marele vagabond apostolic”, călugăr și martir

Monseniorul Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873, la Constantinopol, într-o familie de viță nobilă, fiind nepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore V. Ghika Vodă. Deși a fost botezat în religia ortodoxă, parcursul său spiritual avea să ia o turnură neașteptată. Educația și formarea sa intelectuală s-au desfășurat în Franța, unde a început școala în 1878, la Toulouse. A urmat o serie de studii vaste în domenii precum medicina, botanica, arta, filosofia, istoria și dreptul, construindu-și astfel o cultură generală impresionantă.

Monseniorul Vladimir Ghika, prinț al omeniei, călugăr și martir

Într-un moment de profundă căutare spirituală, a ales să se convertească la catolicism în 1902, gest care a provocat uimirea propriei sale mame. Dorea să se dedice complet vieții religioase, dar Papa Pius al X-lea i-a sugerat să rămână laic și să slujească prin apostolat.

Acest sfat avea să-i definească destinul. Vladimir Ghika a devenit unul dintre primii promotori ai apostolatului laic, implicându-se în misiuni caritabile și umanitare în întreaga lume.

Întors în România, a fondat primul dispensar medical gratuit din București, „Bethleem Mariae”, și ulterior, spitalul și sanatoriul „Sf. Vincențiu de Paul”, instituții care au marcat începutul sistemului de caritate catolică organizată în țara noastră. A pus bazele primei ambulanțe din România și a fost neobosit în slujirea celor bolnavi și săraci.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Slujirea celor nevoiași și supranumele de „marele vagabond apostolic”

Activitatea sa caritabilă nu s-a oprit la granițele României. Vladimir Ghika a participat activ la serviciile sanitare din timpul războiului balcanic (1913), oferindu-se voluntar pentru a îngriji bolnavii de holeră din Zimnicea.

În Primul Război Mondial, a desfășurat misiuni diplomatice și a fost implicat în sprijinirea victimelor cutremurului de la Avezzano, a bolnavilor de tuberculoză din ospiciile din Roma și a soldaților răniți.

După o perioadă petrecută la Paris, unde a fost sfințit preot pe 7 octombrie 1923, a început o viață de apostolat internațional.

A călătorit în locuri îndepărtate, de la Congo și Tokyo până la Buenos Aires și Sydney. Papa Pius al XI-lea i-a dat, cu umor dar și cu admirație, supranumele de „marele vagabond apostolic”, făcând referire la dedicarea sa fără frontiere în slujba binelui.

Revenit în România în august 1939, Vladimir Ghika a continuat să fie aproape de cei în nevoie, mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Însă, odată cu instaurarea regimului comunist, prezența sa religioasă și apropierea de Vatican au devenit motive suficiente pentru a fi perceput ca un pericol.

Vezi și: Moaștele sfântului român ce vor fi aduse la altarul Catedralei Notre-Dame din Paris. Creștinii le vor putea vizita pe 8 decembrie

A fost torturat, umilit și spânzurat de 80 de ori

Pe 18 noiembrie 1952, în timp ce ieșea din casa diplomatului Vasile Stoica, acolo unde oferise asistență spirituală unei femei bolnave, Vladimir Ghika a fost arestat de autoritățile comuniste.

Acuzația oficială: spionaj în favoarea Vaticanului și a puterilor imperialiste. În realitate, vinovăția lui consta în susținerea fidelă a Bisericii Catolice și în legătura spirituală cu Roma.

A fost închis în subsolurile Securității din cartierul Uranus, acolo unde a început calvarul său. Anchetele au fost de o cruzime inimaginabilă. A fost dezbrăcat de hainele preoțești, lăsat aproape gol în celulă, umilit și torturat fără milă.

Privarea de somn și bătăile zilnice erau doar începutul. Călăii săi au descoperit că se temea cel mai mult de moartea prin spânzurare, motiv pentru care i-au aplicat un supliciu sinistru: l-au spânzurat de peste 80 de ori, folosind un mecanism electric.

Un inel metalic îi era trecut în jurul gâtului și era ridicat încet de la podea, provocându-i sufocare. În momentul în care era pe punctul de a-și pierde viața, era lăsat jos. Acest tratament inuman s-a repetat zile la rând.

Monseniorul Vladimir Ghika. Fotografie de epocă

Un proces fals și o condamnare nedreaptă

După un an de tortură și izolare, pe 24 octombrie 1953 a avut loc un simulacru de proces. Monseniorul a refuzat avocatul numit din oficiu și a ales să-și pledeze singur cauza.

Nu a avut vreo șansă reală de apărare. A fost condamnat la trei ani de temniță grea și la confiscarea întregii averi, fiind acuzat de „complicitate la crimă de înaltă trădare”.

În actul de acuzare se menționa că ar fi trimis trei scrisori fratelui său, aflat în Elveția, prin intermediul Legației Franței. Scrisorile conțineau presupuse informații despre starea politică și socială a României, ce urmau să ajungă la Vatican.

Mai mult, se afirma că ar fi încurajat transmiterea unor asemenea informații și altor persoane, acțiuni considerate de regim drept subversive.

După condamnare, a fost transferat la penitenciarul Jilava, loc cunoscut pentru condițiile extrem de dure. Aici, organismul său slăbit de suferințele îndurate nu a mai rezistat.

Vezi și: A luptat în armata austro-ungară, a fost luat prizonier de ruși și aruncat în lagărul din Siberia, timp de cinci ani. Românul Ion Bura s-a călugărit după ce a evadat din Infern

Moartea într-o celulă și o cruce de lemn cu numărul 807

Pe 16 mai 1954, monseniorul Vladimir Ghika s-a stins din viață în infirmeria închisorii Jilava. Avea 80 de ani. Cauza oficială a morții, potrivit certificatului eliberat de medicul închisorii, dr. Jean Rosenfeld, a fost „debilitate senilă”.

În realitate, moartea a fost rezultatul direct al torturilor, înfometării, izolării și al condițiilor inumane de detenție. A fost îngropat fără ceremonial religios, într-un mormânt anonim din cimitirul penitenciarului, marcat doar cu un țăruș de lemn și numărul 807.

Familia a fost anunțată sec, printr-o înștiințare birocratică, că trupul neînsuflețit se află la penitenciar și că sunt așteptați să ridice actele și obiectele personale ale defunctului.

Abia în anul 1968, rămășițele sale pământești au fost mutate în Cimitirul Bellu Ortodox din București, oferindu-i-se o minimă reparație morală.

Papa Francisc l-a canonizat pe Vladimir Ghika

Pentru credincioși și pentru cei care i-au cunoscut viața, Vladimir Ghika a fost un sfânt. Curajul său, dedicarea față de cei nevoiași, refuzul de a-și trăda convingerile religioase în fața opresiunii comuniste, toate acestea l-au consacrat ca simbol al rezistenței spirituale.

După căderea regimului comunist, memoria sa a fost reabilitată. Într-unul dintre primele decrete semnate de Papa Francisc, Vladimir Ghika a fost recunoscut oficial ca martir al credinței.

Canonizarea sa a fost un act de dreptate morală, dar și un semn că suferințele îndurate de sutele de mii de victime ale comunismului nu au fost uitate.

Astăzi, Monseniorul Ghika rămâne o figură emblematică a spiritualității românești, un om care a refuzat compromisul, alegând calea suferinței cu demnitate și credință neclintită. Iar exemplul său continuă să inspire generații întregi în căutarea adevărului, a compasiunii și a curajului moral.