Cod roșu de vreme rea și în Bulgaria. Un sat a fost lovit de potop: 212 litri de ploaie pe metru pătrat
Bulgaria se confruntă, marți, cu o situație meteorologică extremă, după ce ploile torențiale au provocat inundații masive în partea de est a țării. Stațiunea balneară Lozeneț, una dintre cele mai populare destinații de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, a fost lovită de un adevărat potop, iar mai multe hoteluri au parterul complet inundat.
Școli închise în Bulgaria, din cauza vremii
Potrivit presei locale, aproape toată regiunea de coastă se află sub cod roșu de precipitații, iar restul țării este în cod portocaliu. Autoritățile din Țarevo au avertizat că străzile pot deveni impracticabile, iar unele drumuri au fost deja închise. Accesul către plaja „Nestinarka” din Brodilovo a fost blocat temporar din cauza acumulărilor de apă.
Deși râurile nu au depășit deocamdată cotele de pericol, cantitățile uriașe de ploaie au dus la scurgeri rapide de apă de pe drumuri și dealuri, inundând zonele joase. În semn de precauție, școlile și grădinițele din întreaga municipalitate au fost închise, iar populația a fost sfătuită să evite deplasările inutile.
„Situația este în continuă evoluție, iar vremea se poate înrăutăți rapid”, au avertizat autoritățile locale, care au făcut apel la calm și prudență. Proprietarilor de animale li s-a recomandat să-și mute câinii și alte viețuitoare în zone sigure, pe terenuri mai înalte.
212 litri de ploaie pe metru pătrat în satul Kosti
Cea mai afectată zonă, potrivit Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie din Bulgaria, este satul Kosti, unde s-au acumulat 212 litri de apă pe metru pătrat – o cantitate record pentru această perioadă. Meteorologul Anastasia Kirilova a explicat că, în următoarele ore, precipitațiile pot depăși 100 de litri pe metru pătrat și a avertizat asupra riscului crescut de alunecări de teren.
„Solul este puternic îmbibat, iar odată cu noile precipitații, riscul de alunecări de teren și alte complicații este real”, a declarat Kirilova pentru presa locală.
În apropierea orașului Asenovgrad, o alunecare de teren a blocat complet drumul care leagă Plovdiv de Smolian, iar echipele de intervenție lucrează neîntrerupt pentru deblocarea căii rutiere.
În orașul vecin Primorsko, autoritățile depun eforturi pentru gestionarea nivelului apei la barajul Novo Panicearevo, care a depășit deja cu un metru cota de atenție. Pompele funcționează la capacitate maximă, transferând apa către barajul Iasna Poliana, care mai are spațiu de retenție și nu prezintă pericol pentru localnici.
Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Poliției de Frontieră și unități de pompieri acționează constant în zonele critice, iar autoritățile au activat planurile de intervenție pentru inundații.
Vremea extremă, efect al ciclonului Barbara
Fenomenul care lovește Bulgaria este asociat cu ciclonul Barbara, același sistem atmosferic care afectează și România în aceste zile. Potrivit prognozelor, ploile torențiale vor continua până joi dimineață, urmând ca apoi vremea să se mai stabilizeze treptat.
Miercuri, cerul va rămâne acoperit de nori și ploios, în special în regiunile nordice. Pe litoral, vântul va sufla moderat dinspre nord-est, iar temperaturile vor fi cuprinse între 16 și 18 grade Celsius, în timp ce apa Mării Negre va avea între 19 și 21 de grade.