Cod portocaliu de caniculă în România. Indice UV periculos pe litoral. Orele la care nu trebuie să ne expunem la soare. Temperaturile urcă la 40 de grade
Meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă, valabil până vineri dimineață, pentru jumătatea sudică a României, inclusiv pentru județul Ilfov și municipiul București. În aceste zone, valul de căldură se va intensifica semnificativ, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Cod portocaliu de caniculă în România
Zonele afectate de codul portocaliu includ Banatul, Oltenia și sudul Munteniei, unde temperaturile maxime vor urca până la 38–40 de grade Celsius, iar minimele nu vor coborî sub 20–24 de grade, indicând nopți tropicale.
Tot până vineri la ora 10:00, un cod galben de caniculă este în vigoare pentru Crișana, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nordul și nord-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei. Aici, valorile termice vor atinge 35–37 de grade ziua, iar noaptea se vor înregistra minime de 17–20 de grade. Și în aceste regiuni, disconfortul termic va fi ridicat, cu un ITU ce va depăși ușor valoarea de 80.
Nivel periculos de radiații UV pe litoral
Pe litoral, indicele UV atinge niveluri periculoase, situându-se între 9 și 10 unități. Specialiștii recomandă evitarea expunerii directe la soare în intervalul orar 11:00 – 17:00.
Conform prognozelor, valul de căldură va continua și vineri, extinzându-se în cea mai mare parte a țării.