Cine îi ia locul lui Ilie Bolojan la conducerea PNL. Anunţul făcut de noul preşedinte interimar al României: “A fost votat în unanimitate”
Curtea Constituţională a constatat, în şedinţa de marţi, că funcţia de Preşedinte al României devine vacantă, începând cu data de 12 februarie, în urma demisiei lui Klaus Iohannis. Judecătorii CCR mai spun în decizie că interimatul va fi asigurat de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan.
Cine este noul preşedinte PNL?
Drept urmare, Ilie Bolojan nu mai poate ocupa funcţia de preşedinte PNL, astfel ca marţi s-a votat şi cine preia conducerea partidului. Conform noului şef de la Cotroceni, Cătălin Predoiu va ocupa această funcţie în următoarele trei luni.
„Prin vacantarea postului de Președinte al României, conform legii, președintele Senatului exercită această poziție în calitate de Președinte interimar. Această exercitare aduce două constrângeri – nu mai poți exercita atribuțiile de președinte al Senatului și nu mai poți ocupa funcții de conducere în partidele politice.
Prin urmare, în această seară, am fost suspendat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal pe perioada exercitării acestui mandat, de trei luni de zile, iar domnul prim-vicepreședinte Cătălin Predoiu a fost votat în unanimitate de Biroul Politic Național în calitate de președinte interimar”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, după ședința PNL.
Predoiu este membru al Baroului București din 1991 și a profesat ca avocat înainte de a intra în politică. Acesta s-a înscris în Partidul Democrat-Liberal în 5 iulie 2013, iar în perioada 2013-2014 a fost prim-vicepreședinte al formațiunii. După fuziunea cu dintre PD-L și PNL a ajuns prim-vicepreședinte al liberalilor (2014-2017), iar între decembrie 2015 și iunie 2016 a condus și filiala din București.
Cine va conduce Senatul?
O altă întrebare care stă pe buzele tuturor în această perioadă este cea legată de cine va fi la conducerea Senatului. Conform lui Ilie Bolojan, Mircea Abrudean va ocupa funcţia de preşedinte al Senatului.
„În ceea ce privește exercitarea atribuțiilor de președinte al Senatului, în așa fel încât și activitatea de la Senat să se desfășoare în condiții normale, domnul vicepreședinte Abrudean a fost mandatat să gestioneze, în numele președintelui Senatului și al Partidului Național Liberal, această poziție, în așa fel încât și funcționarea Senatului să se desfășoare în condiții bune”, a continuat viitorul președinte interimar al României.