07 iul. 2025 | 14:02

Cine era judecătoarea care a căzut de la etajul 7, în Timişoara? Sorina Lupșa avea doar 41 de ani, dosarul controversat în care ar fi fost implicată

NEWS - HP
Share
Cine era judecătoarea care a căzut de la etajul 7, în Timişoara? Sorina Lupșa avea doar 41 de ani, dosarul controversat în care ar fi fost implicată
FOTO: Arhivă

O tragedie petrecută în dimineața zilei de 7 iulie 2025 a șocat comunitatea juridică din Timișoara. O femeie de 41 de ani a murit după ce a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuințe de pe Calea Aradului. Ulterior, autoritățile au confirmat că este vorba despre judecătoarea Sorina Lupșa, magistrat în activitate la Tribunalul Timiș.

Anchetă în urma morții judecătoarei

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Timiș, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 09:10. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat decesul femeii și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor legale. Deși nu se exclude nici varianta sinuciderii, ancheta este abia la început, iar detalii suplimentare vor apărea în perioada următoare.

Sorina Lupșa și-a început cariera în magistratură imediat după absolvirea Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, în 2006. Doi ani mai târziu, în 2008, a finalizat studiile la Institutul Național al Magistraturii, deschizându-și oficial drumul în sistemul de justiție românesc.

A fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în perioada 2009 – 2011, iar ulterior, între 2011 și 2013, a activat ca judecător la aceeași instanță. Din 2013 și până la moartea sa, a fost judecător la Tribunalul Timiș, fiind respectată în breaslă pentru profesionalism și rigoare.

Între anii 2012 și 2013, a fost delegată în funcția de președinte al Secției Penale din cadrul Judecătoriei Timișoara, o poziție care presupunea responsabilitate majoră într-un domeniu sensibil și complex.

Dosarul în care ar fi fost implicată

Pe lângă cariera sa, judecătoarea Lupșa era cunoscută la nivel local și pentru implicarea într-un dosar cu rezonanță publică, cel al afaceristului Daniel Don, potrivit presei locale. În acest caz, pronunțarea deciziei finale a fost amânată de mai multe ori, stârnind speculații despre o posibilă tergiversare intenționată, potrivit gazetadecluj.ro.

Zeci de termene au fost fixate, fără ca o soluție clară să fie oferită. De aici, au apărut tot felul de acuzații și speculații. Deși oficial nu a fost demarată nicio anchetă internă, moartea magistratului aduce acum și mai multe semne de întrebare, iar dosarul respectiv va fi repartizat altui magistrat, urmând ca ancheta să fie reluată.

Deocamdată, autoritățile au catalogat incidentul drept „o cădere de la înălțime” și au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc tragedia.

„La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui imobil, situat pe Calea Aradului, din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat ca este vorba de o femeie de 41 de ani, decedată”, a transmis IPJ Timiş.