30 ian. 2025 | 08:20

Cine au fost cei Trei Ierarhi, de fapt: pe cine celebrează creștinii pe 30 ianuarie. E sărbătoare mare, cu cruce roșie

Știri social
Cine au fost cei Trei Ierarhi, de fapt: pe cine celebrează creștinii pe 30 ianuarie. E sărbătoare mare, cu cruce roșie
Care este povestea celor Trei Ierarhi si de ce sunt celebrati pe 30 ianuarie

Pe 30 ianuarie, creștinii ortodocși îi cinstesc pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur. Acești mari dascăli ai Bisericii au avut un rol esențial în apărarea credinței și combaterea ereziilor din secolul al IV-lea. Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în calendar, fiind una dintre cele mai importante zile ale anului bisericesc.

Sfinții Trei Ierarhi: uniți în fața lui Dumnezeu

Deși fiecare dintre cei trei sfinți a avut o contribuție remarcabilă la dezvoltarea învățăturii creștine, în secolul al XI-lea a apărut o dispută între credincioși despre care dintre ei ar trebui să fie considerat cel mai important.

Pentru a pune capăt acestui conflict, cei trei sfinți i s-au arătat în vis Episcopului Ioan al Evhaitelor, spunându-i că sunt uniți în fața lui Dumnezeu și că trebuie cinstiți împreună. Astfel, s-a hotărât ca ziua de 30 ianuarie să le fie dedicată, subliniind că fiecare dintre ei este la fel de valoros pentru Biserică.

Tradiții și obiceiuri respectate în ziua sărbătorii

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este asociată cu numeroase tradiții. În această zi, în multe sate se organizează praznice pentru pomenirea celor adormiți, iar femeile pregătesc colivă și o împart pentru sufletele celor care nu au apucat să se împărtășească înainte de moarte.

Totodată, fetele tinere se roagă pentru un mariaj fericit, iar văduvele își pun nădejdea în ajutorul Sfântului Grigorie.

Se spune că pe 30 ianuarie începe să răsară grâul care nu a încolțit în toamnă, iar vremea dă primele semne de schimbare spre primăvară. Dacă în această zi curg streșinile, primăvara va fi rece, iar dacă e ger, vara va fi călduroasă.

Citește și Zilele din săptămână în care nu ai voie să speli rufe la mașină. Sunt considerate zile de sărbătoare, creștinii țin mult la tradiții!

Ce este interzis să faci pe 30 ianuarie?

Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, se recomandă evitarea muncilor casnice. Nu se spală rufe, nu se face curățenie și nu se dă nimic din casă, pentru a evita ghinionul și pierderile materiale.

Tradiția spune că cei care lucrează în această zi pot avea ghinion în viața de familie și chiar riscă probleme de sănătate. De asemenea, femeile care au comis păcatul avortului sunt îndemnate să se roage și să împartă ofrande, căutând astfel iertarea divină.

Această zi este una a reconcilierii și a armoniei, fiind un moment potrivit pentru împăcarea celor certați și pentru demararea unor proiecte menite să aducă prosperitate. Respectarea tradițiilor de Sfinții Trei Ierarhi este considerată un semn de evlavie și respect față de credința strămoșească.

Citește și Sărbătoarea pe care Ceaușescu a încercat să o scoată din calendarul ortodox. Milioane de români poartă numele acestui mare sfânt!

Sunt redactor la Playtech.ro, un site de știri care îmi oferă în fiecare zi satisfacția de a face ceea ce îmi place. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, am ... vezi toate articolele