04 aug. 2025 | 12:01

Cele mai triste filme din istoria cinematografiei. De la Dancer in the Dark la Million Dollar Baby

Filme și seriale
Share
Cele mai triste filme din istoria cinematografiei. De la Dancer in the Dark la Million Dollar Baby
Cele mai triste filme din istorie / în imagine: Bjork / Foto: Letterboxd

Unele filme sunt create pentru a te face să râzi, altele pentru a te inspira, dar există o categorie aparte care îți sfâșie sufletul.

Ele nu sunt doar „tearjerkers” forțați, ci opere în care tristețea e esența poveștii. Iată câteva titluri de filme care au redefinit modul în care emoția poate fi transmisă prin film, scrie publicația The Taste of cinema.

Dancer in the Dark, despre sacrificiul dus la extrem

Lars von Trier creează un „metamusical” sumbru, unde Björk interpretează pe Selma, o muncitoare ce orbește treptat și strânge bani pentru a-i salva vederea fiului său.

Trădată de vecinul său, e acuzată pe nedrept de crimă și alege să moară pentru ca fiul ei să poată vedea. Finalul, cu Selma cântând înainte de execuție, rămâne unul dintre cele mai tulburătoare momente din cinema.

Three Colours: Blue, despre golul lăsat de pierdere

Julie (Juliette Binoche) își pierde soțul și fiica într-un accident. Renunță la tot și se izolează, refuzând orice conexiune emoțională.

Abia spre finalul filmului înțelege că suferința face parte din iubire și își permite din nou să simtă. Este o meditație vizuală despre cum durerea poate fi și renaștere.

Million Dollar Baby, despre speranța spulberată

Maggie (Hilary Swank), o boxeriță ambițioasă, devine elevă și aproape fiică adoptivă pentru antrenorul Frankie (Clint Eastwood).

Când un accident în ring o lasă paralizată, singura ei cale de scăpare devine moartea. Frankie, sfâșiat de vină, îi îndeplinește dorința. Un film care arată cât de fragilă e victoria.

La Strada, despre inocența pierdută

Fellini spune povestea Gelsominei, o tânără vândută unui artist ambulant abuziv, Zampano. În ciuda cruzimii lui, ea îl iubește.

Când o crimă accidentală îi distruge complet spiritul, Zampano o abandonează. Ani mai târziu, află că ea a murit, iar revelația că a distrus singura ființă care l-a iubit îl doboară.

Blue Valentine, despre sfârșitul unei iubiri

Dean și Cindy (Ryan Gosling, Michelle Williams) trec de la pasiune la resentiment, iar filmul alternează între începutul lor romantic și destrămarea inevitabilă a relației.

În final, Dean pleacă, iar fiica lor aleargă plângând după el. Este un portret brutal de sincer al iubirii care nu supraviețuiește realității.