09 mart. 2025 | 15:51

Ce valoare are pensia de urmaș în 2025. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii

Știri social
Ce valoare are pensia de urmaș în 2025. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii
La cat a ajuns pensia de urmas in anul 2025

Persoanele care beneficiază de pensie de urmaș și ajung la vârsta de pensionare pot alege între aceasta și pensia proprie, optând pentru varianta mai avantajoasă. Pensia de urmaș este destinată copiilor și soțului supraviețuitor, în cazul în care susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile necesare pentru a primi o pensie.

La cât a ajuns pensia de urmaș în anul 2025

Noua lege a pensiilor, reglementată prin Legea nr. 360/2023, prevede că beneficiarii pot rămâne cu pensia de urmaș dacă aceasta este mai mare decât pensia proprie. Această măsură, stipulată în articolul 79 alin. (3), are scopul de a proteja persoanele care ar putea fi dezavantajate de trecerea la pensia proprie.

Valoarea pensiei de urmaș variază în funcție de numărul de beneficiari. Un singur urmaș primește 50% din pensia persoanei decedate, doi urmași împart 75%, iar trei sau mai mulți primesc în total 100% din cuantumul pensiei. De exemplu, dacă pensia susținătorului decedat era de 3.500 lei, un urmaș va primi 1.750 lei, doi urmași vor împărți 2.625 lei, iar trei sau mai mulți vor beneficia de întreaga sumă de 3.500 lei.

Copiii au dreptul la pensia de urmaș până la vârsta de 16 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani. În cazul în care aceștia suferă de o invaliditate apărută înainte de această vârstă, pensia de urmaș se menține pe toată durata invalidității.

Pensia de urmaș pentru soțul supraviețuitor

Soțul supraviețuitor poate beneficia de pensie de urmaș pe viață dacă mariajul a durat cel puțin 15 ani. Dacă durata căsătoriei a fost între 10 și 15 ani, pensia se acordă, dar cu o reducere proporțională.

În cazul în care soțul supraviețuitor nu a ajuns la vârsta de pensionare, acesta poate primi pensia de urmaș dacă este încadrat în gradul I sau II de invaliditate, cu condiția ca mariajul să fi durat cel puțin un an. Acest drept este valabil doar dacă venitul lunar al beneficiarului nu depășește salariul minim brut pe economie, stabilit la 4.050 lei începând cu 1 ianuarie 2025.

Există și situații speciale, cum ar fi cazul în care decesul susținătorului a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. În această situație, soțul supraviețuitor poate primi pensie de urmaș indiferent de durata căsătoriei, dar numai dacă venitul său lunar nu depășește salariul minim brut pe țară.

Pentru cei care nu se încadrează în aceste categorii, legea prevede un sprijin temporar: pensia de urmaș se poate acorda pentru o perioadă de șase luni de la decesul partenerului, cu condiția ca beneficiarul să nu aibă venituri care să depășească salariul minim brut.

Sprijin suplimentar pentru părinții cu copii mici

Legea oferă un ajutor special pentru soții supraviețuitori care au în îngrijire copii mai mici de 7 ani. Aceștia pot beneficia de pensie de urmaș până când cel mai mic copil împlinește această vârstă, cu condiția ca venitul lor să nu depășească salariul minim brut pe economie.

Dacă numărul beneficiarilor pensiei de urmaș se modifică, cuantumul acesteia este recalculat conform prevederilor legale. De asemenea, copiii care devin orfani de ambii părinți au dreptul la o pensie de urmaș cumulată, calculată pe baza pensiilor de urmaș aferente fiecărui părinte decedat.