Ce spune Codul Rutier 2025 despre șoferii de peste 70 de ani: până la ce vârstă poți conduce legal în România
Tot mai mulți români se întreabă până la ce vârstă pot conduce legal o mașină. Răspunsul este simplu: nu vârsta te oprește din a șofa, ci starea de sănătate. Codul Rutier 2025 nu impune o limită de vârstă pentru condus, dar vine cu reguli clare pentru șoferii vârstnici, menite să le verifice constant aptitudinile.
Cum îi afectează Codul Rutier 2025 pe șoferii în vârstă de peste 70 de ani
Potrivit Codului Rutier 2025, legea din România nu stabilește o vârstă maximă până la care șoferii au dreptul să conducă. Astfel, fie că ai 70, 80 sau chiar 90 de ani, atâta timp cât treci testele medicale impuse de lege, ai voie să circuli legal pe drumurile publice.
Totuși, pentru a preveni eventualele riscuri în trafic, legislația prevede controale medicale mai frecvente odată cu înaintarea în vârstă. De exemplu:
- după împlinirea vârstei de 70 de ani, permisul auto trebuie reînnoit la fiecare 5 ani;
- după 80 de ani, valabilitatea permisului scade la 2 ani, iar examenele medicale devin mai detaliate.
Examinările necesare includ consultații la mai multe specialități: medicină internă, oftalmologie, ORL, neurologie, ortopedie și psihiatrie, potrivit bzi.ro.
Problemele de sănătate pot duce la pierderea dreptului de a conduce
Codul Rutier 2025 este clar: nu vârsta în sine e un impediment, ci afecțiunile care afectează capacitatea de a conduce în siguranță. Orice diagnostic grav – de la tulburări cognitive sau boli neurologice, până la afecțiuni cardiovasculare ori pierderi semnificative de vedere – poate determina autoritățile să suspende sau să retragă definitiv permisul auto.
Este, așadar, responsabilitatea fiecărui șofer senior să se supună evaluărilor medicale la timp și să respecte termenele de reînnoire ale permisului.
Tendințe europene: reguli mai stricte pentru seniori la volan
România urmează un model similar cu alte țări din Uniunea Europeană. Comisia Europeană a propus în 2025 mai multe măsuri pentru a crește siguranța rutieră în rândul șoferilor în vârstă:
- introducerea de controale medicale periodice obligatorii;
- chestionare de autoevaluare;
- reducerea valabilității permiselor pentru persoanele peste 70 de ani.
Spania și Italia aplică deja examene medicale frecvente pentru seniori. Franța nu impune o limită de vârstă, dar promovează cursuri de actualizare și tehnologii care ajută la condusul sigur.
Așadar, în România, cheia rămâne starea de sănătate. Seniorii pot rămâne activi la volan, atât timp cât își mențin condiția fizică și psihică necesară.
Atenție, șoferi în vârstă! Nu uitați să vă programați din timp vizita medicală și reînnoirea permisului, pentru a putea conduce în siguranță și legal.