Ce s-a întâmplat cu fiica profesoarei ucisă de soț, în Craiova. Micuța a fost martora crimei și a încercat să aducă ajutor pentru mama ei
Tragedia petrecută joi, în Craiova, a zguduit ântreaga țară. O profesoară de limba germană a fost ucisă de soțul ei, iar fetița de doar 11 ani a celor doi a fost martoră la întreaga scenă. Copila a reușit să iasă din apartament și să ceară ajutor, însă drama a fost ireversibilă. În prezent, micuța se află în grija rudelor, iar autoritățile intervin pentru a-i oferi sprijin psihologic și protecție.
Copila, în grija familiei extinse
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj a confirmat că fetița rămasă orfană se află acum alături de membrii familiei extinse. Specialiștii instituției au anunțat că vor continua să monitorizeze situația și să acorde consiliere atât copilului, cât și rudelor care o îngrijesc.
”Am aflat de acest caz de la reprezentanţii Secţiei 4 Poliţie care ne-au informat cu privire la această tragedie. Imediat o echipă formată din asistent social şi psiholog s-a deplasat la domiciliul familiei pentru a acorda sprijin şi suport.
Copilul se află alături de membrii familiei extinse, iar situaţia lui va rămâne şi în atenţia DGASPC Dolj şi, în funcţie de nevoile identificate, specialiştii din cadrul instituţiei noastre vor acorda servicii de consiliere atât fetiţei, cât şi familiei extinse.
Ne aflăm în proces de evaluare în acest moment, conform etapelor procedurale pe care le avem şi vom acord sprijin şi suport copilului şi familiei”, a declarat Monica Stuparu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Dolj, potrivit news.ro.
Cum s-a produs tragedia
Potrivit anchetatorilor, femeia, în vârstă de 44 de ani, a fost atacată de soțul ei în apartamentul lor din Craiova. În urma unui conflict izbucnit între cei doi, bărbatul, inginer de profesie, și-a înjunghiat mortal soția. După crimă, s-a baricadat în locuință, iar în momentul în care polițiștii au reușit să pătrundă, a încercat inclusiv să îi atace.
Ulterior, agresorul, în vârstă de 45 de ani, s-a rănit grav cu un cuțit și a sărit de la balconul apartamentului, aflat la etajul întâi. A fost resuscitat și transportat la spital, însă medicii nu au reușit să îi salveze viața, acesta decedând după ce a intrat de mai multe ori în stop cardio-respirator.
Micuța, martoră a scenei șocante
Cea care a încercat să aducă ajutor a fost chiar fiica de 11 ani a cuplului. Fetița a asistat la atac și a reușit să fugă din apartament pentru a cere sprijin vecinilor. Potrivit unor surse locale, unul dintre apelurile la 112 a fost făcut chiar de poștașul care a auzit țipetele femeii.
Vecinii și cunoscuții familiei au povestit că bărbatul trecea printr-o perioadă dificilă după ce și-ar fi pierdut locul de muncă, ceea ce ar fi dus la tensiuni repetate în căsnicie.
Acum, comunitatea din Craiova este marcată de această dramă, iar autoritățile fac eforturi pentru a-i oferi copilului un cadru stabil și suport emoțional în fața pierderii ireparabile pe care a trăit-o.