Ce ascunde acceptul pe care îl dai de fiecare dată când intri pe un site. Câți bani sunt în spatele cedării intimității, a urmăririi activității tale online

Când intri pe un site de știri și accepți, aproape instinctiv, termenii privind colectarea datelor, rareori te oprești să analizezi ce presupune acest gest. Sistemul „Pay or Okay” – tradus în română prin „plătește sau acceptă” – a devenit în ultimii ani metoda preferată a multor publicații și platforme pentru a obține un consimțământ aproape garantat. În teorie, îți oferă o alegere: fie accepți să fii urmărit online și să primești publicitate personalizată, fie plătești o sumă de bani pentru a scăpa de această prelucrare a datelor. În practică însă, raportul realizat de Centrul European pentru Drepturile Digitale (NOYB) arată că modelul este dezechilibrat și dezavantajează clar utilizatorul.

Spre exemplu, în loc să primești o opțiune reală, simplă și echilibrată, ești pus în fața unei decizii în care calea „gratuită” implică cedarea datelor, iar alternativa presupune pași complicați și un cost semnificativ. Acceptarea tracking-ului se face cu un singur click, în timp ce refuzul implică înregistrarea unui cont, completarea datelor personale și plata unui abonament lunar care, de cele mai multe ori, nu se referă la conținutul editorial, ci doar la evitarea publicității personalizate.

Cum funcționează și de ce generează o rată de acceptare aproape totală

„Pay or Okay” a apărut în 2018, fiind folosit inițial de publicații din Austria și Germania, iar ulterior extins în Franța, Italia și Spania. Modelul este construit deliberat pentru a atinge rate de consimțământ de 99% – 99,9%, în timp ce studiile arată că, în condiții de alegere liberă și informată, doar între 0,16% și 7% dintre utilizatori ar fi de acord cu tracking-ul.

Costurile pentru refuz sunt ridicate și disproporționate față de veniturile reale obținute din publicitate. În Franța, media anuală pentru a refuza tracking-ul pe un singur site este de 119,5 euro – de opt ori mai mult decât venitul pe care editorii îl obțin din publicitatea digitală per utilizator. În Germania, refuzul consimțământului pe doar 29 dintre cele mai vizitate 100 de site-uri ajunge la peste 1.500 de euro pe an, echivalentul a circa 5% din venitul mediu net. Iar dacă acest model s-ar extinde masiv, costurile ar deveni rapid nesustenabile pentru majoritatea utilizatorilor.

Cine câștigă cu adevărat din acest sistem

Raportul NOYB demontează ideea că „Pay or Okay” ar fi o soluție de salvare pentru presa online. Publicitatea digitală bazată pe date personale reprezintă, în medie, doar 5% din veniturile totale ale publicațiilor, iar implementarea acestui model le-ar aduce un plus de cel mult 0,82%. Practic, beneficiul economic este marginal, însă pierderea în ceea ce privește dreptul la consimțământ liber exprimat este majoră.

De fapt, cei care profită masiv sunt marile platforme digitale și rețelele de publicitate programatică, care folosesc datele colectate pentru a continua monetizarea agresivă a comportamentului online al utilizatorilor. Acest lucru transformă protecția datelor într-un privilegiu rezervat celor care își permit să plătească, contrar principiilor GDPR și ideii de egalitate în accesul la drepturi fundamentale.

Dacă modelul ar fi acceptat legal pe scară largă, aproape orice tip de serviciu online – de la social media la aplicații bancare – ar putea condiționa accesul de acceptarea tracking-ului sau de plata unei taxe. Într-un astfel de scenariu, viața privată ar deveni un lux, accesibil doar celor cu resurse financiare, în timp ce majoritatea ar fi nevoită să renunțe la intimitate pentru a folosi serviciile online.