27 dec. 2025 | 12:53

Ce a fost întrebată Mirabela Grădinaru la locul de muncă, după ce Nicușor Dan a devenit președinte. Prima Doamnă, mirată de nedumerirea colegilor: „Am obținut și acest drept”

Social
Ce a fost întrebată Mirabela Grădinaru la locul de muncă, după ce Nicușor Dan a devenit președinte. Prima Doamnă, mirată de nedumerirea colegilor: „Am obținut și acest drept”
FOTO: Facebook

Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui României, Nicușor Dan, a vorbit deschis despre schimbările — sau, mai bine spus, despre lipsa acestora — din viața sa după alegerile prezidențiale. Invitată în emisiunea „La Cină”, de la Digi24, Prima Doamnă a explicat cum a ales să își păstreze rutina și echilibrul, în ciuda faptului că se află constant sub lupa publică.

Mirabela Grădinaru, despre schimbările aduse de noul statut

Întrebată de realizatoarea Ionela Năstase „Cum reușiți să păstrați normalitatea într-o perioadă cu o vizibilitate maximă?”, Mirabela Grădinaru a oferit un răspuns sincer și lipsit de artificii: „Comportându-ne normal, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic în viețile noastre.” Pentru ea, cheia adaptării la noul statut nu a fost schimbarea, ci continuitatea.

Această alegere i-a surprins chiar și pe cei din jurul său. Prima Doamnă a povestit că, în primele zile după ce Nicușor Dan a devenit președinte, colegii de la serviciu au privit cu uimire revenirea ei la birou.

„Știu că au fost în primele zile, când m-am dus la birou, colegii mei mă întrebau ‘Mai vii?’ Zic: Da.”

Nedumerirea nu s-a oprit aici. Întrebări similare au venit și din partea personalului de la grădinița fiului lor și de la școala fiicei:

„Am primit întrebări și de la grădiniță: Continuă să vină la aceeași grădiniță (despre băiețelul său, n.r.)? Da! Și de la școală (despre fiica sa, n.r.): Da!”

Rutina copiilor, un aspect esențial

Pentru Mirabela Grădinaru, stabilitatea copiilor a fost esențială. De aceea, nimic nu s-a schimbat:

„Aceeași școală, aceeași grădiniță, același loc de muncă, aceiași prieteni, întâlnirile în Parcul Carol din weekend, stând pe iarbă sau pe bancă”, a mai mărturisit ea.

Viața de familie a rămas ancorată în obiceiurile simple, care le oferă copiilor un sentiment de siguranță și normalitate. Singurul aspect care a necesitat o perioadă de ajustare a fost mersul la cumpărături. Mirabela Grădinaru a recunoscut că primele săptămâni au fost mai dificile din cauza atenției sporite, însă lucrurile s-au așezat treptat.

„A fost mai greu cu shoppingul în primele 2 – 3 săptămâni, dar ulterior am obținut și acest drept de a merge la shopping”, a spus ea, cu un zâmbet discret.

Motivul este unul cât se poate de firesc: „pentru ca Aheei (fiica sa și a lui Nicușor Dan) îi place foarte mult să se plimbe, nu neapărat să cumpere, dar să meargă și ea la mall, măcar o jumătate de oră să se plimbe printr-un magazin, două.”

În cadrul interviului, Mirabela Grădinaru a vorbit și despre copilăria sa la Vaslui, despre relația cu părinții, despre începuturile poveștii de iubire cu Nicușor Dan și despre momentele imediat următoare câștigării alegerilor. Dincolo de titluri și funcții, mesajul ei a fost clar: normalitatea se construiește prin alegeri conștiente, chiar și atunci când viața te aduce, fără să vrei, în centrul atenției.