Ce a declarat președintele Nicușor Dan despre scandalul tăierii burselor școlare din România: ”Criteriul de evaluare este neobiectiv!
Au fost proteste în mai multe centre universitare din România, acolo unde studenții au ieșit în stradă, după ce Guvernulș Bolojan a decis să taie din bursele elevilor și studenților! Președintele României, Nicușor Dan, a comentat recent decizia Executivului, dar a vorbit și despre măsurile care urmează să fie luate în lupta împotriva dezinformărilor apărute pe Internet.
Nicușor Dan a vorbit despre scandalul tăierii burselor școlare
Președintele României, Nicușor Dan, a comentat recent decizia decizia de reducere sau eliminare a unor burse școlare, precizând că aceasta aparține Guvernului și ministerului de resort. Conform informațiilor primite de șeful Statului, sistemul actual de burse din România ar fi unic în Europa și problematic în aplicare.
„Fără să fiu specialist în domeniul ăsta, mi s-a spus, pe de o parte, că sistemul de burse pe care îl avem noi în preuniversitar nu există nicăieri în Europa şi că e anormal să numeşti de merit ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a subliniat că susține necesitatea unei reforme bazate pe echitate și performanță reală, nu pe criterii subiective. „În plus, criteriul de evaluare este absolut neobiectiv, în condiţiile în care bursa asta depinde de profesorii pe care îi ai în şcoală şi este neuniform la nivel naţional”, a afirmat președintele.
Cum vrea Nicușor Dan ca Statul să recâștige încrederea românilor
Totodată, Nicușor Dan a vorbit despre importanța recâștigării încrederii cetățenilor, mai ales a celor vulnerabili în fața dezinformării din online, și a anunțat organizarea unei dezbateri naționale pe acest subiect.
„Este o echipă de lucru care funcţionează cu reprezentanţi ai mai multor instituţii. O să fie o dezbatere pe care să o avem, să zicem, în următoarele două luni, dacă nu chiar mai repede”, a declarat Nicușor Dan, în noaptea de joi spre vineri, la finalul reuniunii Consiliului European.
Președintele a explicat că, dincolo de măsurile tehnice de combatere a dezinformării, problema principală rămâne lipsa de încredere a oamenilor în instituțiile statului. „Chestiunea fundamentală, în opinia mea, este cum ajunge statul român să recâştige încrederea oamenilor pe care a pierdut-o şi asta e, în opinia mea, o chestiune de timp, de ani”, a adăugat el.