Câștigătorul Leului de Aur de la Festivalul de Film de la Veneția e altfel în acest an: filmul lui Jim Jarmusch urcă pe cel mai înalt podium, iar „The Voice of Hind Rajab” ia argintul

Într-o seară încărcată de așteptări și pronosticuri, „Father Mother Sister Brother” al lui Jim Jarmusch a învins pronosticurile și a câștigat Leul de Aur la Veneția. Victoria a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât o parte consistentă a criticilor vedea drept favorit „The Voice of Hind Rajab”, un film-document tulburător care a transformat sala într-un cor al emoției la proiecția de gală. Jarmusch a mulțumit juriului și și-a păstrat nota de discreție obișnuită, vorbind despre cinema ca artă, nu ca întrecere — o nuanță care a dat tonul unei seri în care „liniștea” a bătut „vuietul”.

Anul acesta, festivalul a respirat mai puțin fast și mai multă realitate. Dincolo de covorul roșu, tema conflictelor actuale și a responsabilității morale a trecut din discursuri în filme, conturând un tablou în care marile întrebări au stat deasupra glam-ului. Rezultatul final a confirmat că, la Veneția, jurizarea poate schimba narațiunea în ultimul moment — cu condiția ca filmul câștigător să rămână în minte și după ce luminile se sting.

Surpriza de la veneția: ce aduce filmul lui Jim Jarmusch

„Father Mother Sister Brother” e un triptic despre legăturile neliniștite dintre părinți și copiii lor adulți, cu acțiunea împărțită între New Jersey, Dublin și Paris. Stilul lui Jarmusch e recognoscibil: observație atentă, umor abia rostit, tăceri care spun cât dialoguri întregi. Filmul se uită la familie fără sentimentalism facil, dar cu o tandrețe discretă, iar asta l-a făcut să urce treaptă cu treaptă în percepția publicului pe parcursul festivalului.

Distribuția este una de tip „ansamblu” — cu Tom Waits, Adam Driver, Mayim Bialik, Charlotte Rampling, Cate Blanchett, Vicky Krieps, Indya Moore și Luka Sabbat — însă strălucirea numelor nu eclipsează miezul. Jarmusch orchestrează aparițiile ca pe niște intrări într-un concert de cameră: fiecare voce are locul ei, fără a acoperi partitura celorlalte. De aici și impresia de film „de savurat”, mai degrabă decât de consumat rapid.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

„The Voice of Hind Rajab” ia argintul: un film care a marcat publicul

Regizat de Kaouther Ben Hania, „The Voice of Hind Rajab” reconstituie, cu materiale audio reale, drama unei fetițe de cinci ani ucisă în Gaza. Este genul de film care nu te lasă să pleci din sală același om: auster, direct, extrem de greu de uitat. A primit ovații record la premieră și a fost perceput de mulți drept „filmul momentului”, o operă de conștiință colectivă.

Faptul că a luat Leul de Argint nu îi diminuează impactul. Ben Hania a vorbit despre imposibilitatea artei de a repara ireparabilul, dar și despre forța cinemaului de a păstra o voce vie peste frontiere. E unul dintre acele rare cazuri în care premiul — oricât de important — pare doar o etapă, nu destinația finală a filmului.

Restul palmaresului: actori, regie și un documentar memorabil

Toni Servillo a fost desemnat cel mai bun actor pentru rolul unui președinte obosit, aflat spre final de mandat, în „La Grazia”, regizat de Paolo Sorrentino. E o interpretare cu zâmbet trist, care îmbină ironia fină cu luciditatea unui om care și-a văzut idealurile trecute prin mașina de tocat a politicii. La categoria actriță, premiul a mers la Xin Zhilei pentru „The Sun Rises on Us All”, în regia lui Cai Shangjun, o dramă densă despre sacrificiu, vină și dragoste imposibilă.

Premiul pentru regie i-a revenit lui Benny Safdie pentru „The Smashing Machine”, unde Dwayne „The Rock” Johnson îl interpretează pe Mark Kerr, pionier al artelor marțiale mixte. Filmul nu e doar o poveste sportivă: este o anatomie a durerii, a dependenței de adrenalină și a complicatei reconcilieri cu propriul trecut. Juriul a acordat și un premiu special lui Gianfranco Rosi, pentru „Below the Clouds”, un documentar alb-negru despre Napoli, în care cutremurele și amenințarea vulcanilor devin metafore ale unei existențe mereu pe muchie.

Controverse, așteptări și marile absențe din palmares

După anunțarea premiilor, o parte a presei a întrebat de ce „The Voice of Hind Rajab” nu a luat trofeul cel mare. Răspunsul oficial a fost diplomatic: juriul a apreciat ambele filme, fiecare din motive diferite, iar premiile ar trebui să ajute ambele opere să circule larg. În paralel, zvonuri despre tensiuni în juriu au fost negate tranșant. Dincolo de culise, important e că ediția din acest an a oferit un barometru al sensibilităților: politicul a intrat în sală, iar cinemaul a răspuns.

Cât despre „marii pierzători”, lista e lungă și sonoră: producții Netflix semnate de Kathryn Bigelow („A House of Dynamite”), Guillermo del Toro („Frankenstein”) și Noah Baumbach („Jay Kelly”) au plecat fără trofee, la fel „No Other Choice” al lui Park Chan-wook și „Bugonia” al lui Yorgos Lanthimos, cu Emma Stone. Dar așa e Veneția: uneori filmul care „aprinde” sala nu se potrivește la virgulă cu grila juriului, iar surprizele rămân parte din farmec.