Câștiga 200 de lire pe zi în Anglia, dar a renunțat la tot și s-a întors acasă
După zece ani petrecuți în Marea Britanie, unde câștiga peste 200 de lire pe zi, un tânăr român a decis să lase în urmă confortul unei vieți stabile și să revină acasă pentru a-și îndeplini un vis vechi: să devină fermier. Alin Mihu, în vârstă de 33 de ani, originar din județul Gorj, are o poveste despre curaj și reinventare, care îi poate inspira pe mulți.
După 10 ani în Anglia, a revenit acasă
Timp de un deceniu, Alin a locuit în Coventry, un oraș aflat la aproximativ 160 de kilometri de Londra, și a lucrat ca șofer de camion pentru unele dintre cele mai mari companii de transport din Regatul Unit.
„Am muncit pentru Hermes, pentru Amazon și pentru Eddie Stobart și în nicio zi în Anglia nu am câștigat mai puțin de 200 lire. N-a fost ușor, dar am strâns mereu din dinți, să pun bani deoparte și, într-un final, am renunțat la salariul meu destul de bun ca să-mi îndeplinesc un vis în țara mea”, a declarat Alin Mihu pentru Anunțul UK.
Revenit acasă alături de soția sa, tânărul a cumpărat un teren în satul Talvești, comuna Drăguțești, unde a început să construiască o fermă de prepelițe – prima de acest gen din județ.
„Acum, eu și soția suntem deja în România, în Gorj. Am cumpărat aici un teren, am construit o hală și am făcut prima fermă de prepelițe din județ. Suntem la jumătate de drum cu investiția, însă în următorii doi – trei ani sper ca ferma mea să aibă peste 20.000 de prepelițe și să fie una dintre cele mai mari din țară. Investiția totală o estimez la peste 50.000 de lire”, explică el.
O afacere locală cu potențial național
În ciuda dificultăților întâmpinate la început, Alin a fost surprins de sprijinul primit din partea autorităților locale.
„Am fost deschis încă de la început. Le-am spus la oameni ce planuri am, le-am spus că vreau ca în județul Gorj să existe una dintre cele mai mari ferme de prepelițe din România și am avut parte de o susținere incredibilă”, a mai spus Alin.
Fostul șofer de camion a obținut recent certificatul de producător autorizat și a început să vândă ouă și pui de prepeliță, atât local, cât și în județele vecine. Următorul pas este ca produsele sale să ajungă pe rafturile celor mai mari supermarketuri din țară.
„Am câștigat bani frumoși în Anglia și o să am mereu respect pentru această țară, dar România e mult mai frumoasă, iar locul meu este aici, între dealuri, la aer curat”, spune Alin, care este căsătorit și tatăl a doi copii.