Casimir Belcot, polonezul cu suflet de român, născut pentru teatru. Tifosul i-a curmat zilele elevului strălucit al marelui Constantin I. Notarra

Pe 14 aprilie 2025 s-au împlinit 140 de ani de la nașterea unei figuri emblematice a teatrului românesc de la începutul secolului XX: Casimir Belcot (1885–1917), un actor de origine poloneză care și-a legat destinul de scena românească. Deși viața i-a fost curmată tragic de tifos la doar 32 de ani, în plin război mondial, contribuția sa la dezvoltarea teatrului românesc rămâne memorabilă.

Un destin artistic început cu un libret de operetă

Primul său contact cu lumea artei nu a fost pe scenă, ci în spatele cortinei, prin scris. În 1903, Casimir Belcot a semnat libretul unei operete într-un act, intitulată Ursul, pentru care compozitorul ploieștean Ioan Cristu Danielescu a compus muzica.

Această colaborare a reprezentat un prim pas în cariera artistică a lui Belcot, marcând debutul său în lumea culturală a vremii.

Succesul neașteptat al operetei l-a determinat să-și urmeze chemarea artistică, astfel că, tot în 1903, s-a înscris la Conservatorul de muzică și artă dramatică din București.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Elevul lui Notarra, coleg cu Mișu Fotino și Maria Filotti

Acolo a avut norocul să fie admis în clasa profesorului Constantin I. Nottara, una dintre figurile cele mai influente ale scenei românești din acea epocă.

Nu a fost singur în acest drum: printre colegii săi de generație s-au numărat viitoare legende ale teatrului românesc precum George Ciprian, Mișu Fotino, Ion Manolescu, Florica Cocea, Maria Filotti.

Pe lângă cursurile de la Conservator, Casimir Belcot și-a perfecționat arta și prin lecții particulare de actorie, luate de la renumitul Petre Liciu, semn că lua în serios devenirea sa profesională.

Vezi și: Eleva marelui Notarra, fondatoarea Teatrului Atlantic, i-a făcut pe toți să râdă, deși sufletul îi plângea. Drama actriței Nora Piacentini, care și-ar fi luat zilele la 40 de ani

Actorii Casimir Belcot și Constantin Tănase. Foto arhivă Teatrul de Revistă Constantin Tănase

De la debutul în grădini de vară la gloria scenei naționale

Cariera scenică a lui Belcot a început în vara anului 1904, când a jucat în Ansamblul Teatrului Național în Grădina „Rașca”, alături de actori consacrați precum Aristide Demetriade, Ion Brezeanu sau Alexandrina Alexandrescu-Duduia.

Tot în acel an, a avut ocazia să joace două piese de Caragiale în sala „Riegler” din Sinaia, împreună cu Ion Manolescu și Constantin Tănase, chiar în prezența autorului. O recunoaștere timpurie, care avea să anticipeze parcursul său impresionant.

Anul 1905 îl găsește activ nu doar pe scenă, ci și ca autor și traducător. A finalizat traducerea monologului Colivia și a unei piese de teatru, și a scris cupletul Viața de student.

Născut pentru actul dramatic

A continuat să joace, dovedind versatilitate în roluri diverse, printre care cel al lui Chimiță Giugiuc în comedia bufă cu cântece Doctorul damelor, prezentată de Trupa de Comedii și Operete „Nicu Poenaru”.

În același an, a jucat alături de Nottara, Manolescu și Tănase în piesa Marchizul de Priola de Henri Lavedan, întărind legăturile sale cu marii artiști ai vremii.

În martie și aprilie 1906, a fost în turneu prin țară alături de Petre Liciu. Activitatea intensă din acea perioadă nu l-a împiedicat să se concentreze pe studii: în iunie 1906, Casimir Belcot a absolvit Conservatorul cu media 8,31, clasându-se primul între băieți.

Examenul final l-a susținut interpretând rolul lui Zoil în piesa Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, rol pe care îl va juca și mai târziu pe scena Naționalului.

Vezi și: ”Coane, am înțeles să-mi iei nevasta, dar și halatul și papucii?” Ion Luca Caragiale, prins în pat cu soția lui Constantin I. Notarra

Intrarea în galeria marilor actori ai Teatrului Național

Vara anului 1907 îl consacră definitiv. Joacă în spectacolul Zozo, prezentat în Grădina Ambasadori din București, interpretare care atrage atenția publicului și a directorului Teatrului Național de atunci, Alexandru Davila. Impresionat de talentul și de prezența scenică a tânărului actor, Davila îl angajează direct ca stagiar al teatrului, fără ezitări.

Belcot debutează la Național în două piese de referință ale dramaturgiei românești: Răzvan și Vidra și Fântâna Blanduziei, bucurându-se de un succes considerabil.

Remarcat pentru sensibilitatea și profunzimea interpretărilor sale, urcă rapid în ierarhia artistică: în 1910 este numit societar de clasa a III-a, iar mai târziu promovează în clasa I – cea mai înaltă distincție acordată actorilor teatrului.

Pe parcursul a aproape un deceniu, între 1907 și 1916, Casimir Belcot a fost o prezență constantă și apreciată pe scena Teatrului Național din București.

Prin seriozitate, muncă și talent, a devenit unul dintre cei mai promițători actori ai generației sale. Deși tânăr, a reușit să se afirme printre nume mari și să contribuie la modernizarea și diversificarea repertoriului teatral din acea perioadă.

Casimir Belcot în piesa Judecătorul din Zalomea. Foto arhivă Teatrul de Revistă Constantin Tănase

S-a îmbolnăvit de tifos în timpul Primului Război Mondial

Anul 1916 a adus schimbări dramatice în viața românilor, odată cu intrarea țării în Primul Război Mondial. Activitatea teatrală a fost afectată, iar actorii au fost nevoiți să își adapteze viața unui nou context social și istoric.

În aceste condiții grele, Casimir Belcot a continuat să joace și să sprijine eforturile culturale din acea perioadă tulbure.

Din nefericire, în timpul acestor ani dificili, actorul a contractat tifos exantematic – o boală infecțioasă răspândită rapid în rândul populației din cauza condițiilor sanitare precare generate de război. Boala s-a dovedit a fi fatală pentru tânărul actor, care s-a stins din viață pe 19 mai 1917, la doar 32 de ani.

Vezi și: Prima soprană din România care a cântat la Scala din Milano, la doar 22 de ani. Povestea incredibilă a artistei Elena Teodorini

Moștenirea unui artist dedicat scenei românești

Casimir Belcot a fost un exemplu rar de dedicare, talent și rafinament artistic. Deși avea rădăcini poloneze, întreaga sa viață și carieră au fost legate de cultura și teatrul românesc. A fost un spirit pasionat, mereu dornic să se perfecționeze, și un profesionist care a trăit prin și pentru scenă.

Elev strălucit al lui Nottara, coleg al unora dintre cei mai mari actori ai începutului de secol XX, Casimir Belcot a contribuit la conturarea unei epoci teatrale efervescente și pline de inovație.

Moartea sa prematură a lăsat un gol imens în lumea artistică, dar amintirea sa continuă să inspire prin talentul, seriozitatea și iubirea sinceră față de artă.

La 140 de ani de la nașterea sa, este timpul să-l redescoperim și să-l cinstim pe Casimir Belcot – polonezul cu suflet de român, cel care și-a pus întreaga energie în slujba scenei românești și care, deși răpus de boală prea devreme, rămâne un nume de referință în istoria teatrului nostru.