Casa Hagi Moscu și istoria primei clădiri a Primăriei București. Unde se afla, cui i-a aparținut, de ce a fost demolată

La începutul domniei regelui Carol I, Bucureștiul a intrat într-un amplu proces de modernizare, menit să îl aducă mai aproape de imaginea marilor capitale europene. Străzile, clădirile publice și instituțiile statului au început să fie reconstruite sau ridicate din temelii după modele occidentale, iar administrația locală a căutat să ofere orașului un aspect demn de statutul de capitală regală. În acea perioadă, fiecare instituție importantă, de la ministere la administrațiile locale, își dorea o clădire impunătoare, care să reflecte puterea și prestigiul pe care îl reprezenta.

Casa Hagi Moscu – reședința unui boier înstărit

Primăria Capitalei nu a făcut excepție. Deși în planurile edilitare se vorbea despre ridicarea unui palat grandios, dedicat administrației orașului, acest vis nu s-a concretizat niciodată. În schimb, istoria primei clădiri în care a funcționat instituția – casa Hagi Moscu – a rămas una fascinantă, marcată de ambiție, arhitectură, demolări și promisiuni neîmplinite.

Povestea începe în anul 1810, când bogatul vistiernic Hagi Moscu ridică o casă boierească impunătoare pe un teren generos aflat chiar în centrul Bucureștiului. Moșia sa se întindea pe locul unde astăzi se află Teatrul Național București și spațiul verde din jurul acestuia.

Clădirea, realizată în stil neoclasic, era una dintre cele mai frumoase din oraș, cu coloane elegante, o curte spațioasă și anexe gospodărești tipice reședințelor boierești de început de secol XIX.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

După moartea lui Hagi Moscu, casa a fost moștenită de urmașii săi, care, în 1882, au vândut-o Primăriei București pentru a deveni sediul oficial al instituției. Astfel, timp de câteva decenii, administrația capitalei își va desfășura activitatea în această clădire istorică.

Palatul Primăriei București, cel care nu s-a mai ctitorit

La începutul secolului XX, odată cu dezvoltarea orașului și extinderea atribuțiilor administrației locale, clădirea devenise neîncăpătoare. Birourile, arhivele și spațiile funcționarilor se aglomeraseră peste măsură, iar condițiile nu mai corespundeau nevoilor unei capitale moderne.

În acest context, edilul de atunci, primarul Dimitrie Dobrescu (1911–1912), a decis demolarea vechii case Hagi Moscu pentru a ridica în locul ei un edificiu nou, de dimensiuni impresionante.

Demolarea a avut loc la exact un secol după construcția casei, iar pe terenul rămas liber s-a organizat un concurs de arhitectură pentru noul Palat al Primăriei Capitalei.

Vezi și: Palatul de pe ”Maidanul lui Duca”, un secol de istorie vizavi de Cișmigiu: de la Ministerul Lucrărilor Publice, la Sfatul Popular și Primăria Municipiului București

Primul concurs de arhitectură – un vis frumos întrerupt de război

Câștigătorul primului concurs organizat de autorități a fost arhitectul Petre Antonescu, unul dintre cei mai importanți arhitecți români ai epocii. Planul său prevedea o clădire impunătoare, cu un turn central înalt și două turnulețe laterale, un edificiu care ar fi schimbat complet imaginea centrului Bucureștiului.

Proiectul amintea prin monumentalitate de Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (astăzi sediul Primăriei Municipiului București), clădire realizată tot de Petre Antonescu.

În concurs au fost înscrise și alte proiecte notabile. Celebrul arhitect Ion Mincu a propus un palat în stil neoromânesc, cu influențe franceze, armonizând tradiția locală cu rafinamentul occidental.

Gheorghe Sterian a venit cu o variantă inspirată de arhitectura vieneză, elegantă și rafinată, în timp ce italianul Giulio Magni a imaginat o construcție sobră, echilibrată, dominată de un turn central monumental.

Din păcate, izbucnirea Primului Război Mondial a oprit orice demers. Bucureștiul a rămas fără un palat al Primăriei, iar terenul viran pe care urma să se ridice clădirea a devenit cunoscut sub numele de „Maidanul Primăriei”. În timp, pe acel loc au apărut câteva barăci și prăvălii, care au schimbat complet destinația zonei.

A doua încercare – noi planuri, noi visuri

După încheierea războiului, în perioada interbelică, autoritățile au reluat ideea construirii unui Palat Municipal. S-a organizat un nou concurs de proiecte, cu reguli mai stricte și cu o cerință arhitecturală importantă: turnul central al clădirii trebuia să fie aliniat cu strada Edgar Quinet.

Proiectul câștigător, realizat de arhitecții Toma T. Socolescu și D. Petru-Gopeș, a fost însă controversat. Deși câștigător, planul nu respecta cerința comisiei – turnul principal era orientat spre Bulevardul Carol I, în direcția opusă.

Alte proiecte au atras atenția prin inovație, precum cel semnat de arhitecții D. Walter și Harrz Schoenberg. Aceștia au propus o clădire care s-ar fi prelungit până la bulevardul Carol I, conectându-se cu Spitalul Colțea printr-o poartă monumentală inspirată de Poarta Brandenburg din Berlin.

Pe sub această poartă ar fi urmat să circule pietonii și vehiculele – o viziune avangardistă pentru Bucureștiul acelor vremuri.

Nici această a doua încercare nu s-a concretizat. Lipsa fondurilor, instabilitatea politică și schimbările de viziune urbanistică au dus din nou la abandonarea proiectului.

A treia încercare – o viziune în stil fascist

Odată cu venirea pe tron a regelui Carol al II-lea, direcția arhitecturală a țării s-a schimbat. Noul monarh își dorea construcții masive, sobre, cu linii simple și impunătoare, inspirate de arhitectura fascistă a Italiei lui Mussolini. În acest context, în anul 1935 a fost organizat un al treilea concurs pentru Palatul Primăriei Bucureștiului.

Câștigător a fost, din nou, Petre Antonescu, care și-a adaptat viziunea la noile cerințe. Noul său proiect era complet diferit de cel anterior: o clădire sobră, lipsită de decorațiuni, formată din trei volume distincte, cu trei intrări auto.

Palatul avea formă de L, cu latura nordică paralelă cu strada Batiștei, iar latura principală se întindea pe locul unde astăzi se află Teatrul Național București. Fațada amintea de actualul Palat al Guvernului, iar pe latura sudică trona un turn înalt cu ceas, realizat în stil art-deco.

Aceasta ar fi trebuit să fie, în sfârșit, clădirea care să adăpostească administrația capitalei. Totuși, istoria s-a repetat: după abdicarea regelui Carol al II-lea și intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, proiectul a fost abandonat definitiv.

Vezi și: Top 7 cele mai frumoase palate din București. Clădirile magnifice ascund secrete și legende incredibile

După război – o nouă destinație pentru Primărie

După 1945, în plin proces de reconstrucție, autoritățile comuniste au renunțat la ideea de a ridica un palat monumental pentru Primăria Capitalei. În schimb, instituția a fost mutată în clădirea de pe Bulevardul Elisabeta (denumit atunci Bulevardul 6 Martie), acolo unde funcționează și astăzi.

Terenul pe care se afla cândva casa Hagi Moscu, devenit „Maidanul Primăriei”, a fost utilizat pentru ridicarea unor simboluri ale noului regim: Teatrul Național București și Hotelul Intercontinental, două dintre cele mai emblematice construcții ale perioadei comuniste.

Moștenirea uitată a Casei Hagi Moscu

Astăzi, puțini mai știu că pe locul Teatrului Național s-a aflat cândva casa Hagi Moscu – o clădire elegantă, care a fost martoră la începuturile moderne ale administrației bucureștene. Într-un oraș în continuă schimbare, moștenirea sa a fost înghițită de noile construcții, de războaie și de schimbările politice.

Totuși, istoria casei Hagi Moscu rămâne esențială pentru înțelegerea evoluției orașului. Ea reflectă trecerea de la Bucureștiul boieresc de început de secol XIX la capitala modernă de la începutul secolului XX, și, în același timp, simbolizează neîmplinirea unui vis – acela de a avea un palat demn de Primăria Bucureștiului.

În locul unde s-a ridicat odinioară o reședință boierească, apoi o instituție publică și, mai târziu, un simbol cultural al României, se concentrează o parte importantă din istoria orașului.

Casa Hagi Moscu nu mai există, dar povestea ei rămâne un capitol esențial al Bucureștiului care a visat mereu la modernitate, dar care și-a pierdut, pas cu pas, o parte din trecut.