Cartea Electronică de Identitate, disponibilă acum la nivel național. Cine va trebui să plătească taxă pentru eliberarea documentului
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că, începând cu data de 1 august, românii pot depune cereri pentru Cartea Electronică de Identitate (CEI) la orice serviciu de evidență a persoanelor din țară, indiferent de localitatea de domiciliu. Mai mult, documentul poate fi ridicat de la un alt ghișeu decât cel unde a fost inițiată solicitarea. Măsura vine în sprijinul persoanelor care au nevoie urgentă de un act de identitate, dar care nu găsesc locuri disponibile pentru programare în localitatea de reședință.
„Începând cu 1 august 2025, cetăţenii pot solicita Cartea Electronică de Identitate (CEI) la orice serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, indiferent de localitatea în care îşi au domiciliul. Mai mult, aceştia pot alege ca ridicarea CEI să se facă de la un alt serviciu decât cel unde a fost depusă cererea”, arată MAI, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Cartea Electronică de Identitate, disponibilă la nivel național
Această măsură vine în sprijinul persoanelor care locuiesc temporar în alt județ, călătoresc frecvent sau au nevoie urgentă de un nou act de identitate, dar nu găsesc locuri disponibile pentru programare în localitatea de domiciliu.
Programările pentru Cartea Electronică de Identitate (CEI) pot fi realizate online, prin intermediul platformei HUB de servicii electronice a MAI: hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta. Autoritățile recomandă verificarea regulată a platformei, întrucât sloturile disponibile se actualizează constant în funcție de anulări.
Prioritate la programare au persoanele al căror act de identitate a expirat sau urmează să expire în următoarele 60 de zile, precum și tinerii care au împlinit sau vor împlini 14 ani în următoarele 30 de zile. Pentru aceste categorii, perioada de programare a fost extinsă la 45 de zile, față de 30 cât era anterior.
Cartea Electronică de Identitate este eliberată gratuit la prima solicitare pentru orice persoană care a împlinit sau va împlini 14 ani în următoarele 30 de zile, până la data de 30 iunie 2026, grație finanțării europene din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Începând cu 1 august 2025, CEI va avea un cost de 70 de lei (TVA inclusă) pentru copiii sub 14 ani și pentru persoanele care solicită un nou document în urma pierderii, furtului, deteriorării sau modificării datelor personale.
Cartea de Identitate Simplă (CIS) rămâne disponibilă contra cost, indiferent de situație, la prețul de 40 de lei (TVA inclusă).
Informații complete despre CEI pot fi consultate pe platforma oficială: carteadeidentitate.gov.ro.