22 oct. 2025 | 13:24

Carne de porc suspectată de pestă porcină, retrasă de la vânzare de inspectorii DSVSA Buzău

ACTUALITATE
Share
Carne de porc suspectată de pestă porcină, retrasă de la vânzare de inspectorii DSVSA Buzău
Imagine arhivă. Foto: Pixabay

În urma unor controale ample desfășurate în județul Buzău, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au retrase de la comercializare peste 1,2 tone de carne de porc suspectată că ar fi contaminată cu virusul Pesta porcină africană.

Carne de porc retrasă de la vânzare

Acțiunea a avut loc după ce au fost primite sesizări prin sistemul de cooperare administrativă. Numai în luna iunie s-au realizat peste 300 de controale la operatori economici din întregul lanț – de la producție până la comercializare. Revizuirile au vizat în mod special respectarea normelor de igienă, trasabilitatea produselor și condițiile de etichetare.

Inspectorii au descoperit deficiențe precum: lipsa verificării stării de sănătate a animalelor înainte de sacrificare, temperaturi necontrolate în spațiile frigorifice, etichetare necorespunzătoare, depozitare sau manipulare improprie a produselor. Ca urmare, au fost aplicate 6 amenzi în valoare totală de 33.600 lei, alături de 23 avertismente. În paralel, au fost prelevate peste 380 probe din produse alimentare pentru analiză de conformitate.

Retragerea cărnii s-a făcut pentru o cantitate precisă de 1.227 kg de carne de porc considerată posibil infectată cu virusul pestei porcine africane. În plus, pe parcursul aceluiaşi interval, instituția a gestionat 4 notificări de neconformitate primite prin Sistemul de Asistenţă şi Cooperare Administrativă și a intervenit în cazul a 3 alerte alimentare raportate prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje.

Autoritățile aduc astfel în discuţie riscul reprezentat de produsele care nu respectă normele sanitare şi fac apel la consumatori să verifice etichetarea și trasabilitatea produselor de origine animală. De asemenea, operatorii economici sunt avertizaţi că verificările vor continua și că nerespectarea normelor poate conduce la sancțiuni severe sau la retragerea produselor de pe piață.