31 aug. 2025 | 07:55

Capsula timpului a Prințesei Diana, deschisă după 34 de ani: ce s-a găsit înăuntru

ȘTIRI EXTERNE
Share
Capsula timpului a Prințesei Diana, deschisă după 34 de ani: ce s-a găsit înăuntru
Prințesa Diana (FOTO: Profimedia Images)

O poveste fascinantă a atras atenția întregii lumi: capsula timpului sigilată de Prințesa Diana în 1991 a fost scoasă la lumină după 34 de ani, chiar din curtea Spitalului de Copii Great Ormond Street Hospital (GOSH). Descoperirea a avut loc în cadrul lucrărilor de construcție pentru un nou centru oncologic, iar momentul a fost încărcat de emoție și nostalgie.

Ce se afla în capsulă

Capsula, ascunsă la temelie în timpul inaugurării clădirii Variety Club în martie 1991, a fost deschisă de un grup special de oameni: angajați ai spitalului care lucrau acolo la acea vreme sau persoane născute chiar în anul în care a fost îngropată. Printre cei prezenți s-a aflat și Janet Holmes, specialistă în terapie prin joc, care lucra la GOSH încă din 1991.

Pentru ea, cel mai emoționant obiect descoperit a fost un mic televizor portabil. „Mi-a adus atâtea amintiri. Îi cumpărasem soțului meu unul asemănător pe atunci, pentru pauzele pe care le făcea în timp ce conducea autocarul. Erau foarte scumpe la vremea aceea!”, a povestit ea.

Printre obiectele descoperite în capsulă se numără un CD al lui Kylie Minogue, câteva semințe de copac, un calculator solar, o colecție de monede britanice, un hologram în formă de fulg de zăpadă, o foaie de hârtie reciclată și un pașaport european. Acestea au fost alese în urma unui concurs național adresat copiilor din Marea Britanie, care au fost invitați să propună suveniruri reprezentative pentru viața anilor ’90.

Prințesa Diana a sigilat capsula timpului în anul 1991 (FOTO: CNN)

Momentul a fost încărcat de simboluri

Rochana Redkar, medic rezident la unitatea de transplant medular pediatric din cadrul GOSH, a mărturisit cu entuziasm: „A fost minunat să fac parte din acest eveniment. Am început să lucrez la GOSH acum șase luni și a fost emoționant să ajut la deschiderea capsulei îngropate chiar în anul în care m-am născut!”.

Prezența simbolică a Prințesei Diana a fost resimțită puternic în acest moment. În calitate de președinte al GOSH din 1989, ea era cunoscută pentru vizitele sale frecvente și pentru apropierea de copiii internați. Participarea sa la ceremonia de îngropare a capsulei, acum mai bine de trei decenii, a rămas un gest emblematic al implicării sale în viața celor mici.

Pentru spital, descoperirea are și o valoare simbolică puternică: așa cum în 1991 se punea piatra de temelie a unei noi clădiri, acum începe o altă etapă importantă – construirea unui centru oncologic menit să ofere speranță copiilor bolnavi.