06 oct. 2025 | 18:47

Când vin ninsorile în București. Meteorologii au stabilit data probabilă a primului strat de zăpadă

METEO - VREME - ANM
Share
Când vin ninsorile în București. Meteorologii au stabilit data probabilă a primului strat de zăpadă
Primii fulgi de zăpadă vor cădea mai devreme anul acesta (FOTO: Arhivă)

Toamna își arată din plin capriciile în București, iar meteorologii avertizează că iarna nu este deloc departe. După o perioadă cu vânt puternic și temperaturi mai scăzute decât media normală, vremea pare să ne mai lase puțin răgaz doar pentru a reveni cu un nou val de frig. Potrivit prognozei actualizate de specialiștii Accuweather, primele ninsori din Capitală ar putea apărea mai devreme decât credem, chiar la finalul lunii noiembrie.

Octombrie rece și schimbător, urmat de o nouă răcire

Luna octombrie a debutat cu variații bruște de temperatură și cu episoade de vânt rece, semn că trecerea către sezonul rece se face mai devreme în acest an. Meteorologii spun că după acest weekend, în care vremea se va mai încălzi ușor, începând de marți, un nou val de aer rece va cuprinde sudul țării. Temperaturile vor coborî din nou până la 10 grade Celsius ziua, iar nopțile vor deveni tot mai reci, cu minime care se vor apropia de 0 grade.

Deși este doar început de octombrie, prognozele de lungă durată indică o tendință clară: toamna din 2025 va fi una scurtă, iar iarna își va face simțită prezența mai devreme decât în anii trecuți.

Potrivit estimărilor Accuweather, prima ninsoare în București este prognozată pentru 26 și 27 noiembrie 2025. Meteorologii se așteaptă ca în data de 26 noiembrie să cadă lapoviță, urmată de ninsoare slabă, iar temperaturile maxime să nu depășească 5 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la -5 grade Celsius.

A doua zi, pe 27 noiembrie, este posibil să avem prima zăpadă mai consistentă din Capitală. Temperaturile vor rămâne scăzute, cu o maximă de 5 grade Celsius și o minimă de aproximativ -3 grade Celsius. Este vorba, așadar, despre o perioadă în care frigul se va instala treptat, iar șansele de formare a unui strat subțire de zăpadă sunt mari.

Noiembrie – o lună rece, cu cer înnorat și ploi abundente

Conform prognozei pe termen lung, luna noiembrie va fi caracterizată de o vreme rece și mohorâtă în București. Temperaturile maxime nu vor depăși 16 grade Celsius nici măcar în primele săptămâni, iar minimele vor coborî frecvent până la -5 grade Celsius. Cerul va fi mai mult noros, iar perioadele cu soare vor fi scurte și rare.

Specialiștii mai atrag atenția asupra unei zile cu ploi abundente – 25 noiembrie 2025, care va pregăti terenul pentru răcirea bruscă și ninsorile de la finalul lunii.

Deși bucureștenii sunt obișnuiți ca primele fulguieli să apară abia în decembrie sau chiar ianuarie, anul 2025 pare să aducă iarna mai repede. Temperaturile negative vor deveni tot mai frecvente după jumătatea lunii noiembrie, iar diferențele mari între zi și noapte vor accentua senzația de frig.

Deși stratul de zăpadă va fi subțire și nu se va menține mult timp, acesta marchează debutul sezonului rece. După o toamnă scurtă și instabilă, iarna bate deja la ușă – iar locuitorii Capitalei ar trebui să se pregătească din timp pentru temperaturi negative și pentru primele fulguieli de sfârșit de noiembrie.