Când va fi înmormântată doctorița Ștefania Szabo. Va fi condusă pe ultimul drum în halatul alb și cu stetoscopul lângă ea
Ștefania Szabo, medicul chirurg care îndeplinea și funcția de director medical al Spitalului Buzău urmează să fie înmormântată. Familia a preluat trupul doctoriței de la morgă, iar cei care au cunoscut-o își pot lua acum adio de la ea.
Sicriul a fost depus la biserica din incinta spitalului
Conform anunțului oficial, trupul neînsuflețit al doctoriței a fost depus joi, 30 octombrie, la biserica din curtea spitalului din Buzău. Ceremonia de depunere a avut loc între orele 09:00 şi 13:00. În jurul orei 13:00, sicriul a fost transportat la capela „Biserica Eroi” din București, iar vineri, 31 octombrie, va fi depus la capela „Bălăneanu” din Sectorul 2.
În cele din urmă, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la prânz, la Biserica „Bălăneanu”, urmată de înhumarea la cimitirul de pe Șoseaua Antiaeriană din Sectorul 5. Un detaliu simbolic este acela că doctorița va fi îngropată în uniformă medicală, cu stetoscopul aşezat alături în sicriu, ca semn al devotamentului ei față de profesie și față de pacienți.
„Cu profundă durere în suflet, anunţăm depunerea trupului neînsuflețit al iubitei noastre dr. Lavinia Ștefania Szabo – directorul medical al Spitalului Județean de Urgenţă Buzău. Cei care doresc să îşi ia rămas-bun o pot face la Biserica Sfântul Pantelimon (Biserica din curtea Spitalului Județean de Urgență Buzău), unde va fi depusă joi, între orele 09:00-13:00. Începând cu ora 13:00, trupul va fi mutat la Capela Bisericii Eroi. Vineri dimineaţă, drumul spre odihna veşnică va continua când va fi depusă la Capela Bălăneanu (Sector 2, Bucureşti)”, este mesajul transmis chiar de către mama doctoriței decedate, pe Facebook.
Continuă ancheta în cazul decesului
Moartea fulgerătoare a tinerei doctorițe a generat nu doar durere, ci și numeroase întrebări privind cauzele, întrucât ancheta este în plină desfășurare. Din primele informații reiese că doctorița se afla la finalul programului de lucru când a fost găsită. Colegii spun că era foarte implicată în munca ei, iar unii au semnalat suprasolicitarea ca factor ce ar fi putut contribui la moartea fulgerătoare.
Medicul intrase în gardă luni dimineața și în aceeași zi participase la o conferință de presă. Ultimul consult a fost aproape de miezul nopții, după care s-a retras în camera de gardă pentru a se odihni. La 6 dimineața, o asistentă a intrat în camera în care se afla doctorița, pentru că aceasta nu răspundea la telefon. Asistenta a fost cea care a găsit-o decedată și a alertat personalul medical și autoritățile.
Primele detalii din anchetă arată că lângă trupul ei ar fi fost găsită o branulă. De asemenea, în ziua dinaintea decesului, ar fi cumpărat de la farmacia spitalului sedative puternice.