Când revin tramvaiele pe linia 41. Anunțul oficial al STB
Societatea de Transport București (STB) a anunțat că tramvaiele de pe linia 41 vor reveni pe traseu începând cu 23 august, după ce au fost finalizate lucrările de infrastructură din intersecția Bulevardului Ghencea cu strada Constantin Titel Petrescu.
Revin tramvaiele pe linia 41
Reluarea circulației are loc mai devreme decât termenul anunțat inițial, 1 septembrie, datorită mobilizării echipelor de muncitori care au accelerat intervențiile.
Motivele întreruperii sunt legate de proiectul pentru supralărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea, refacerea căii de rulare a tramvaiului și amenajarea noilor stații. Lucrările, tronsonul strada Brașov – Terminal Ghencea, se află în etapa finală, urmând să fie încheiate odată cu reconfigurarea intersecțiilor, realizarea trecerilor de pietoni și a noilor stații de tramvai din zona Brașov și Stadion Steaua.
Tramvaiele Astra Imperio care deservesc la ora actuală linia 41, au fost mutate pe liniile 11, 25 și 47.
Linia 41 este considerată una dintre cele mai importante magistrale de transport public din București, fiind primul și cel mai cunoscut traseu de tip „metrou ușor”. Ea face legătura rapidă între cartiere dens populate din vestul orașului (Ghencea, Drumul Taberei, Crângași) și nordul Capitalei (Piața Presei Libere), traversând zone-cheie precum Podul Grant sau Parcul Herăstrău.
Linia 41, una dintre cele mai aglomerate din Capitală
Traseul liniei de tramvai 41 are o frecvență ridicată, iar durata scurtă a călătoriei îl transformă într-o alternativă reală la transportul cu autoturismul personal. În fiecare zi, zeci de mii de bucureșteni folosesc linia 41 pentru a ajunge la locul de muncă, la școală sau pentru conexiuni cu alte mijloace de transport în comun, inclusiv metroul.
Astfel, reluarea circulației tramvaielor pe această linie reprezintă o veste așteptată de numeroși călători care, pe durata lucrărilor, au fost nevoiți să se orienteze către mijloace de transport alternative.