Când intră pe card ajutoarele de stat în decembrie 2025: data la care vine şi poştaşul la uşă
Pe final de an, românii care depind de diferite forme de sprijin social vor primi banii mai devreme decât în mod normal. Decizia vine din partea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), care a anunţat că va vira în avans sumele pentru mai multe beneficii sociale, astfel încât oamenii să îşi poată face cumpărăturile de sărbători fără emoții financiare suplimentare.
A început plata drepturilor sociale pe decembrie
ANPIS a început deja procesul de plată, iar pe 8 decembrie 2025 agențiile teritoriale AJPIS au transmis către bănci fondurile aferente drepturilor din luna noiembrie pentru trei categorii esențiale de sprijin: alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului și stimulentul de inserţie. Practic, familiile care beneficiază de aceste forme de ajutor au văzut sau vor vedea banii pe card mai devreme decât în mod obişnuit. Instituția a explicat și rațiunea acestei măsuri, subliniind că dorește să se asigure că românii au resursele necesare înainte de Crăciun.
„Pentru a ne asigura de faptul că cetăţenii primesc banii înainte de Sărbătorile de iarnă, ANPIS prin agenţiile teritoriale va vira în avans sumele pentru beneficiile de asistenţă socială care de regulă se plăteau spre final de lună. Astfel, în decembrie, drepturile persoanelor cu dizabilităţi vor ajunge în conturile bancare în data de 12 decembrie 2025, iar plata acestora prin mandat poştal, se va realiza în perioada 18-24 decembrie 2025”, se arată în comunicatul transmis.
Astfel, persoanele cu dizabilităţi vor primi sprijinul mai rapid dacă au optat pentru plata pe card, în timp ce cei care aşteaptă poştaşul vor trebui să fie atenţi la intervalul 18–24 decembrie, când vor fi distribuite mandatele. Pentru mulți dintre beneficiarii acestui tip de ajutor, data exactă a livrării banilor este esențială, mai ales în contextul sărbătorilor de iarnă, când lista cheltuielilor devine tot mai lungă.
Când se plătesc restul drepturilor sociale
În ceea ce privește alte beneficii sociale, precum venitul minim de incluziune (VMI), alocaţia de plasament sau indemnizaţiile lunare de hrană pentru persoanele cu TBC ori HIV/SIDA, și acestea vor ajunge în avans. Cei care au ales varianta plății prin card vor primi banii pe 19 decembrie 2025. Pentru cei care încă preferă mandatul poștal, termenul limită de distribuire este 24 decembrie 2025, adică chiar în Ajunul Crăciunului.
ANPIS subliniază că acest efort logistic amplu este parte din misiunea instituției de a sprijini cetățenii în momentele în care contează cel mai mult. „Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) prin cele 42 de agenţii teritoriale oferă sprijin concret în viaţa de zi cu zi a persoanelor şi familiilor fiind un sprijin real pentru oamenii care trec prin perioade dificile”, se mai arată în comunicat.
În ansamblu, luna decembrie vine cu vești bune pentru milioane de români, iar plățile făcute în avans reprezintă un ajutor binevenit pentru ca sărbătorile să fie pregătite cu mai puțină presiune financiară.