Când are loc marea finală Survivor România 2025? Câştigătorul primeşte 100.000 de euro. Surpriza pregătită de Daniel Pavel
Finala Survivor România 2025 este tot mai aproape, iar emoțiile ating cote maxime. Miercuri, 23 aprilie, de la ora 23:30, telespectatorii sunt invitați la un episod de neuitat, transmis de PRO TV și VOYO. Pe lângă anunțarea câștigătorului, gazda Daniel Pavel a pregătit o surpriză care va schimba regulile jocului.
Când se va difuza marea finală Survivor 2025?
După aproape trei luni de competiție intensă, provocări extreme și eforturi duse la limită, Survivor România 2025 ajunge la momentul mult așteptat: Marea Finală.
Finaliștii care au rezistat presiunii fizice, psihice și emoționale se vor confrunta pentru ultima oară pe traseu, în lupta pentru trofeul suprem și premiul de 100.000 de euro.
În tot acest timp, telespectatorii au fost martorii unei aventuri autentice, care a testat până și cele mai solide caractere. Participanții au trecut prin foame, accidentări, strategii riscante și dorul de casă, dar fiecare pas făcut în jungla dominicană i-a adus mai aproape de marea victorie.
În spatele performanțelor fizice s-au aflat determinarea, curajul și echilibrul emoțional, care au făcut diferența între cei care au cedat și cei care au mers mai departe.
Un format cu un twist neașteptat
Pe 23 aprilie, de la 23:30, Daniel Pavel va fi gazda unui moment unic în televiziunea românească, promițând suspans și tensiune până la ultima secundă.
”La Survivor, toate bătăliile, toate limitele depășite, toate vicisitudinile naturii junglei dominicane şi încleștările naturii umane, se întrepătrund la paroxism în Finala celei mai dure competiții de reality show.
Nu contează câte victorii au adunat finaliștii, luptele finale fac diferența cerând focus până la ridicarea Trofeului suprem.”, a declarat Daniel Pavel.
Pentru prima dată, foștii concurenți de după unificare vor avea un cuvânt de spus în alegerea câștigătorului, devenind jurați în cadrul finalei. ”Trofeul și Marele Premiu se câștigă exclusiv pe traseu”, se arată într-un comunicat transmis de PRO TV.
Un foc de tabără, o singură decizie
Marea Finală Survivor România 2025 va fi un moment de referință – ultima confruntare, ultimul foc de tabără, ultima ocazie de a dovedi cine merită titlul de ”Supraviețuitor al anului”.
Cu milioane de telespectatori urmărind din fața ecranelor, se va scrie o nouă filă de istorie în reality show-ul preferat al românilor.
Nu rata miercuri, 23 aprilie, de la ora 23:30, pe PRO TV și VOYO – o seară memorabilă, cu emoții uriașe și o decizie care va rămâne în amintirea tuturor.