Călin Georgescu l-a reclamat la poliție pe Andrei Caramitru din cauza unei postări pe Facebook: „M-a șocat”
Economistul Andrei Caramitru a fost audiat marți, 25 februarie, la sediul IPJ Ilfov, după ce Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, l-a reclamat pentru o postare pe Facebook. Politicianul îl acuză pe Andrei Caramitru de instigare publică și incitare la ură și discriminare, dar economistul susține că postarea sa era una neutră, fără nicio intenție de a încălca legea.
Andrei Caramitru, reclamat la poliție de Călin Georgescu
La ieșirea din sediul poliției, Andrei Caramitru a explicat că postarea incriminată conținea o analiză istorică despre episoade de rebeliune și mesianism politic.
Potrivit acestuia, expresia ”neutralizare” a fost interpretată greșit, deși se referea strict la intervenția legală a autorităților statului, precum Curtea Constituțională.
”Este o postare absolut neutră, în care am analizat fenomene istorice similare. Am spus clar că mă refer la intervenția instituțiilor statului, nu la altceva. Plângerea nu are nicio bază legală”, le-a spus Andrei Caramitru jurnaliștilor prezenţi la sediul poliției.
Economistul ridică semne de întrebare despre trecutul lui Georgescu
Întrebat dacă se aștepta la o astfel de plângere, Andrei Caramitru a răspuns că a fost surprins. Mai mult, acesta a ridicat semne de întrebare legate de sursele de finanțare ale lui Călin Georgescu, afirmând că acesta ar trebui să dea explicații despre veniturile sale din Austria și posibile legături cu oligarhi ruși.
”Domnul Călin Georgescu poate trebuie să dea mai multe răspunsuri despre cine l-a plătit 10 ani în Austria și cine este în spatele lui”, a declarat Andrei Caramitru.
”Nu mă las intimidat”
Ulterior, Andrei Caramitru a reacționat și pe Facebook, unde a susținut că Georgescu urmărește să impună un regim autoritar și că monitorizează inclusiv comentariile și aprecierile postărilor.
”Omul ăsta vrea dictatură. Se leagă în plângere de cine a comentat și a dat like-uri. Monitorizează tot și probabil vrea să bage pe toți la canal”, a scris Andrei Caramitru în mediul online.
În ciuda dificultății situației și a presiunilor evidente, economistul a subliniat cu fermitate că nu se va lăsa intimidat de circumstanțe și va continua să își exprime opiniile cu convingere și curaj, fără nicio reținere, susținând importanța libertății de gândire și a unui dialog deschis.