Calendarul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2025. Când încep probele şi cine le susţine mai devreme
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/03/bacalaureat-2025-2.jpg)
Ministerul Educației a publicat marți, în Monitorul Oficial, calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat pentru anul 2025. Conform acestuia, probele scrise vor începe pe 22 mai, prima testare fiind la Limba și literatura română.
Cine poate participa la sesiunea specială Bacalaureat 2025?
La această sesiune a examenului de Bacalaureat 2025 se pot înscrie următoarele categorii de absolvenți de liceu:
- Elevii care fac parte din loturile olimpice sau participă la competiții internaționale sportive și artistice programate în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat – sesiunea din iunie 2025.
- Absolvenții care susțin examene de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii.
De asemenea, Ministerul Educației reamintește că, începând cu acest an, elevii vor avea posibilitatea de a vizualiza lucrările de la probele scrise, atât în sesiunea specială, cât și în sesiunile obișnuite din iunie și iulie-august. Contestațiile vor putea fi depuse după această etapă, însă depunerea lor nu este condiționată de vizualizarea lucrării. Totodată, vizualizarea nu presupune obligativitatea de a depune o contestație.
”Vă reamintim, de anul acesta, atât la examenul naţional de bacalaureat (sesiunea specială şi sesiunile din iunie şi iulie – august), cât şi la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a este prevăzută etapa de vizualizare a lucrărilor de la probele scrise. Contestaţiile se pot depune după vizualizarea lucrărilor, însă nu sunt condiţionate de această etapă. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrării nu implică obligativitatea de a depune contestaţie”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
Ordinul de ministru nr. 3.577/2025, care reglementează calendarul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat, și Ordinul de ministru nr. 6.481/30.08.2024, ce stabilește calendarul general al examenului național de bacalaureat 2025, pot fi consultate în format oficial pe site-ul Ministerului Educației.
Când au loc probele scrise la BAC 2025?
Examenul de Bacalaureat 2025 începe pe 10 iunie, conform Ministerului Educaţiei, cu probă la Limba și literatura română:
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română (proba E.a).
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie, proba E.c).
- 13 iunie 2025: Probă la alegere a profilului și specializării (proba E.d).
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă (proba E.b).
Afișarea rezultatelor și contestații:
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor.
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Pentru sesiunea august 2025, calendarul este următorul:
- 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților, inclusiv a celor care promovează examenele de corigențe.
- 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
- 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
- 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale.
- 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
- 11 august 2025: Limba și literatura română – proba scrisă.
- 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba scrisă.
- 13 august 2025: Probă la alegere a profilului și specializării – proba scrisă.
- 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba scrisă.