Cafeneaua Fialkowsky, una dintre cele mai renumite cafenele ale Bucureștiului antebelic. Actorul Ștefan Iulian și poetul Macedonski frecventau localul unde „vinul era amestecat cu vorbe de spirit”

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureștiul începea să capete conturul unei capitale europene. Atmosfera efervescentă a orașului, accentuată de prezența trupelor de ocupație rusești și austriece între 1849 și 1857, a creat un context favorabil dezvoltării vieții urbane.

O cafenea născută din efervescența urbană a secolului al XIX-lea

Aceste garnizoane, formate în mare parte din aristocrați și ofițeri, impuneau un standard ridicat pentru serviciile de alimentație publică, iar Bucureștiul, aflat la început de drum în acest sens, a atras rapid antreprenori străini care au sesizat oportunitatea.

Printre acești întreprinzători s-a aflat și Fialkowsky, un cofetar vizionar de origine poloneză. Ajuns în oraș la chemarea unui cofetar italian, acesta a intuit potențialul Pieței Teatrului ca nou centru al vieții culturale și sociale din București.

În 1856, Fialkowsky a deschis o cafenea și cofetărie în Casa Torok, situată vizavi de Teatrul Național, preluând spațiul fostelor berării „Grubert” și „Oswald”. Inițial botezată „Café de l’Opera”, această locație avea să devină rapid un simbol al boemei bucureștene.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Un spațiu unde se împleteau politica, literatura și spiritul

Cafeneaua Fialkowsky nu era doar un loc unde se serveau prăjituri rafinate și cafea aromată. Era un veritabil centru al vieții intelectuale, frecventat de nume sonore precum Caragiale, Eminescu, Macedonski, dar și de politicieni, profesori și oameni de cultură.

Timp de 42 de ani, până la moartea fondatorului, cafeneaua a fost martora unor discuții aprinse, dueluri de idei și adevărate spectacole de oratorie.

Locul era, în același timp, un club politic informal, unde partizanii celor două mari partide ale vremii își expuneau convingerile, adesea în contradictoriu. Discuțiile nu duceau întotdeauna la consens, dar reflectau o sete autentică de participare civică.

Constantin Bacalbașa, scriitor și memorialist al epocii, descria entuziasmul tinerilor liceeni față de schimbările guvernamentale, accentuând rolul cafenelei ca epicentru al acestei efervescențe: „toți vorbesc tare, toți patrie, toți mântuire, cu apă rece, dar aprinși, înfocați…”.

Vezi și: Istoria Teatrului Național București, templul în care au jucat zeii artei românești: de la Teatrul cel Mare de pe Calea Victoriei la monumentul din kilometrul 0 al Capitalei

Poetul Alexandru Macedonski, eternul boem cu alură de aristocrat rece

La Fialkowsky, se consuma mai multă vorbă decât vin, iar actorul și dramaturgul I.L. Caragiale era o prezență constantă, mai ales în perioada sa de început. Aici a fost adoptat de cercul profesorilor și s-a impus rapid prin umorul său rafinat și capacitatea extraordinară de a imita personaje publice.

Nu râdea niciodată de propriile glume, dar era neîntrecut în a aduce la viață figuri emblematice ale epocii, fie că erau politicieni, negustori sau simpli cetățeni.

Tot la Fialkowsky, poetul simbolist Alexandru Macedonski își făcea debutul în viața de cafenea. El se remarca printr-o apariție aristocratică, cu ochi negri strălucitori în spatele ochelarilor și prin eleganța cu care sorbea mazagranul, cafeaua rece servită cu pai.

Poetul nu se înconjura de egali, ci de discipoli tineri, cărora le împărțea tutun din cutii luxoase, fumând dintr-un portțigaret galben despre care pretindea că fusese al unui rege polonez.

Se spune că Macedonski a fost și unul dintre primii bucureșteni care au încercat droguri ușoare, iar hedonismul său se întindea și către grădinile erotice ale epocii.

În anii 1930, clădirea care a găzduit „Fialkowsky” a fost demolată – în locul ei, Societatea de Asigurări Adriatica a construit un bloc de birouri după proiectul arhitectului Rudolf Fraenkel

Actorul Ștefan Iulian și tragedia unei vocații frânte

Un alt personaj legendar care a animat atmosfera cafenelei a fost actorul Ștefan Iulian. Deși nu a absolvit Conservatorul, a fost remarcat pentru talentul său natural și spiritul vibrant.

În tinerețe, cochetase cu gimnastica, dar teatrul l-a cucerit definitiv. A fost primul interpret al personajelor Ipingescu și Pristanda, create special pentru el de Caragiale. Din păcate, tuberculoza – boala secolului – l-a doborât în plină glorie.

Ultimii săi ani i-a petrecut deseori la Fialkowsky, unde privirea sa melancolică și chipul tras îl transformaseră într-o apariție aproape spectrală.

Fața albă, pleoapele greoaie și barba lăsată trădau o suferință profundă. Moartea părea să-l fi învins deja, însă prezența sa continua să inspire respect și admirație printre foștii camarazi de boemă.

Vezi și: Istoria restaurantului lui Gherea, principalul rival al Casei Capșa din București. Localul din Gara Ploiești unde „mâncau bine” regi, scriitori și aristocrați

Excentricii cafenelei: șerpi, lei și aristocrați

Fialkowsky a atras nu doar spirite literare, ci și personaje pitorești, greu de imaginat astăzi. Cel mai spectaculos dintre aceștia a fost boierul Constantin I. Câmpineanu, înalt de aproape doi metri, consilier la Curtea de Apel, pasionat de biliard și, mai ales, de șerpi.

Îi purta la piept și le dădea carne de porumbel. A venit chiar și cu un pui de leu la cafenea, legat în lesă, iar animalul devenise un fel de mascotă a localului.

Fiica sa, Constance, și nepotul Ion I. Câmpineanu-Cantemir au perpetuat această pasiune bizară pentru reptile, transformând-o într-un fel de emblemă de familie. Aceste detalii, deși exotice, oferă o imagine vie a diversității sociale și culturale care caracteriza cafeneaua Fialkowsky.

Era un loc unde se întâlneau actorii, poeții, magistrații, aristocrații falimentari și excentricii epocii, toți sub același acoperiș, uniți de dorința de conversație și spectacol.

Decadența și dispariția unui simbol

Cafeneaua Fialkowsky a trăit apogeul său în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar începutul secolului XX i-a adus un declin lent.

La începutul anilor 1930, clădirea a fost demolată pentru a face loc unui imobil modern, ridicat de Societatea de Asigurări Adriatica, după planurile arhitectului Rudolf Fraenkel.

A dispărut astfel o instituție care timp de aproape jumătate de secol a fost martora schimbărilor sociale, politice și culturale ale Bucureștiului.

Însă spiritul cafenelei a dăinuit în amintirea colectivă. A fost mai mult decât un local de consum: a fost un for viu al ideilor, al schimburilor culturale și al unei convivialități autentice. Aici s-au rostit replici memorabile, s-au înfiripat prietenii, s-au consumat pasiuni literare și s-a conturat o parte din identitatea culturală a Bucureștiului antebelic.

Cafeneaua Fialkowsky rămâne un simbol al unei epoci în care cuvântul, conversația și spiritul erau valori supreme. Într-un București aflat în plină modernizare, acest loc a oferit adăpost celor care, fie prin artă, fie prin idei, au contribuit la configurarea unei societăți în continuă transformare.

Poate că azi nu mai putem păși în acel spațiu, dar amintirea lui, cu mirosul de cafea, cu vocile ridicate în dispute politice și cu umorul inegalabil al epocii, continuă să trăiască în paginile istoriei culturale românești.

Vezi și: Cea mai frumoasă cafenea din România: Ce premiu important a câștigat