„Boala” care macină inteligența artificială: investiții uriașe, profituri invizibile și frica de o nouă bulă AI

De doi ani încoace, și noi am scris tone de biți pe site despre inteligența artificială: despre promisiunile spectaculoase, despre roboți „de birou” care ne iau din muncă, despre modele care iau examene la medicină și drept, despre revoluția productivității. ChatGPT, Gemini, Claude sau Copilot au fost prezentate drept începutul unei noi ere tehnologice, comparabilă cu nașterea internetului sau a smartphone-ului.

Dar, pe măsură ce entuziasmul se mai domolește, iese la suprafață și reversul medaliei: o industrie care înghite sume colosale, fără un model clar de profit, investitori tot mai nervoși, suspiciuni de „bule” speculative și un cost energetic care devine greu de ignorat. Pe scurt, o „boală” care începe să macine din interior povestea perfectă a AI-ului.

Explozia AI, de la hype la primele semne de oboseală

Lansarea experimentală a ChatGPT a marcat momentul în care inteligența artificială a intrat în viața utilizatorului obișnuit. În timp record, chatbot-ul a trecut de pragul de 100 de milioane de utilizatori, o performanță fără precedent în istoria internetului. Companiile au început să angajeze modele de AI pentru analiză de date, suport clienți, creație de conținut, în timp ce universități și institute afișau cu mândrie testele în care AI-ul trece examenele de medicină sau drept.

Narațiunea oficială era clară: AI va schimba piața muncii, va crește productivitatea și va deschide o „panspermie” de aplicații noi, de la medicină personalizată până la avocați virtuali. Giganții tehnologici au actualizat, trimestru după trimestru, prezentările pentru investitori, promițând că tot ce nu e AI va deveni rapid irelevant.

Doar că, în paralel cu aceste promisiuni, cifrele au început să trimită un mesaj mai puțin confortabil: banii curg în AI, dar profitul palpabil întârzie. Iar când investitorii au început să se uite mai atent, au apărut primele grimase, primele corecții și primele întrebări incomode.

Investiții uriașe, profituri care nu se văd

În ultimele luni, bursele au dat primele semne că povestea perfectă a AI-ului nu mai convinge la fel de ușor. Acțiunile unor giganți precum Nvidia, Meta sau companii specializate pe software de inteligență artificială au înregistrat scăderi semnificative, în ciuda rezultatelor financiare aparent solide. Semnalul e clar: nu mai e suficient să spui „AI” ca să convingi piața, e nevoie de profit real.

Un exemplu simbolic este decizia SoftBank de a-și vinde, brusc, întregul pachet de acțiuni Nvidia, încasând aproximativ 5,8 miliarde de dolari dintr-un foc. Grupul japonez spune că vrea să-și consolideze baza financiară și să aibă flexibilitate pentru investiții noi, inclusiv în OpenAI, unde se vorbește de sume de ordinul zecilor de miliarde de dolari, notează Financial Times.

În același timp, planurile de investiții ale marilor jucători din AI arată, mai degrabă, ca ceva desprins din science-fiction financiar. OpenAI ia în calcul cheltuieli de ordinul trilioanelor de dolari în următorul deceniu pentru infrastructură și cipuri, dar veniturile actuale sunt încă departe de a justifica acest „salt în gol”. Iar estimările interne admit pierderi masive pe termen mediu, în speranța că, la un moment dat, un model de business viabil va apărea la orizont.

Pe piețele de datorie, febra AI e deja vizibilă. Bănci și fonduri mari vorbesc de sute de miliarde de dolari strânse prin emisiuni de obligațiuni pentru a finanța centre de date și hardware AI, cu o creștere puternică față de anii anteriori. Cei de la Reuters scriu că Meta, de exemplu, a participat la o schemă de finanțare de 27 de miliarde de dolari pentru un uriaș centru de date din Louisiana, un record pentru un proiect de acest tip

Costul invizibil: energie, cipuri și o cursă geopolitică

În spatele chatboților care răspund politicos la întrebări se află un lanț brutal de consum de resurse: sute de mii de cipuri specializate, servere care funcționează non-stop și data centere care înghit energie cât un oraș. Fiecare întrebare pusă unui model mare de limbaj costă, din punct de vedere energetic, mult mai mult decât o căutare clasică pe Google.

Această foame de energie împinge giganții tech spre soluții din ce în ce mai radicale. Microsoft a intrat în asociații și proiecte legate de energie nucleară, Google și Amazon fac pariuri pe mici reactoare modulare, iar alte companii cochetează cu ideea unor parcuri energetice dedicate exclusiv AI-ului. Până când aceste proiecte vor deveni realitate, însă, infrastructura existentă se lovește deja de limite: nu sunt suficiente kilowați, nu sunt suficiente cabluri, nu sunt destule locuri unde să construiești centre de date la timp.

Peste toate, se așază și un strat gros de geopolitică. Statele Unite încearcă să controleze exporturile de cipuri de ultimă generație, în special către China, în timp ce Beijingul răspunde prin limitarea accesului la materii prime esențiale și prin promovarea propriilor modele AI „ieftine și eficiente”. DeepSeek, unul dintre aceste proiecte chinezești, a anunțat că și-a antrenat modelul folosind doar 2.000 de cipuri Nvidia, la costuri mult mai mici decât cele raportate pentru modelele de vârf occidentale – un mesaj care a lovit direct în percepția de „inevitabil” a costurilor uriașe din Occident.

Chiar dacă detaliile tehnice și costurile exacte sunt încă disputate, simplul fapt că există alternative mai ieftine pune presiune pe giganții care cheltuiesc miliarde, sperând că nimeni nu le va contesta nota de plată.

Avertismentul lui „Mr. Big Short” și întrebarea pe care nimeni nu vrea să o pună

În toată această poveste, una dintre cele mai incomode voci este cea a lui Michael Burry, investitorul devenit faimos după ce a pariat pe prăbușirea pieței imobiliare americane înainte de criza din 2008. Conform Market Watch, acum, Burry „pariază” împotriva sectorului AI și acuză marile companii tech că folosesc trucuri contabile pentru a-și umfla artificial profiturile.

Problema pe care o semnalează el este tehnică, dar cu implicații uriașe: echipamentele folosite pentru AI – în special cipurile Nvidia – au un ciclu de viață real de doi-trei ani, însă multe companii le depreciază în acte pe perioade mult mai lungi. Asta înseamnă, spune Burry, că rezultatele financiare arată mai bine pe hârtie decât în realitate, iar câștigurile „umflate” ar putea să se evapore atunci când va trebui recunoscut costul real al hardware-ului.

În paralel, estimările de pe piață arată că, doar în acest an, marile companii implicate în AI ar putea investi cumulat în jur de 400 de miliarde de dolari în infrastructură și dezvoltare. ntrebarea e simplă și brutală: când – sau dacă – vor vedea acești bani înapoi?

Deocamdată, AI funcționează ca un pariu colectiv: toată lumea speră că, la capătul investițiilor, va exista un model de business clar, cu profituri care să justifice costurile energetice, datoriile, riscurile geopolitice și acrobațiile contabile. „Boala” care macină inteligența artificială nu este lipsa de inovație, ci faptul că sub promisiunea unei lumi noi se ascunde, încă, un gol de profit și un munte de risc.