26 mart. 2025 | 09:54

Biserica în care s-a căsătorit Dan Negru a ars din temelii. Mesajul vedetei Kanal D, după incendiul de la Timișoara

Știri social
Biserica în care s-a căsătorit Dan Negru a ars din temelii. Mesajul vedetei Kanal D, după incendiul de la Timișoara

Trei secole de istorie s-au transformat în scrum. Biserica în care s-a căsătorit Dan Negru a ars din temelii. Vedeta Kanal D a transmis un mesaj dureros la scurt timp după aflarea veștii.

Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a fost distrusă în întregime în urma unui incendiu violent. Locul, cu o istorie de aproape 300 de ani, avea o valoare sentimentală uriașă pentru Dan Negru.

Mesajul transmis de vedeta Kanal D

Prezentatorul s-a căsătorit acolo, acum două decenii, având alături cele mai importante persoane din viața sa. La scurt timp după aflarea veștii, vedeta Kanal D a transmis un mesaj emoționant pe o platformă de social media.

„300 de ani au ars azi-noapte în Timișoara…
Una dintre cele mai vechi biserici de lemn din România a ars în întregime azi-noapte.
Atât de mult mi-a plăcut biserica din Muzeul Satului din Timișoara, încât acum 20 de ani m-am căsătorit acolo cu Codruța, soția mea. Toți ai mei au fost atunci alături de mine – mama, tata, bunicii… Astăzi, a rămas doar mama. Am sunat-o azi dimineață să-i spun că biserica în care m-am cununat religios a ars. A tăcut o vreme…
În tăcere, inima vorbește mai clar…
Pe tura noastră, au ars 300 de ani de istorie. 300 de ani de rădăcini…
Nu vor fi fructe fără rădăcini”, a transmis Dan Negru, pe o platformă de social media.

Biserica în care s-a căsătorit Dan Negru a ars

Noaptea trecută, în jurul orei 3:00, un incendiu de mare amploare a cuprins Biserica de Lemn din incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara.

Această biserică, construită în anul 1746 în satul Topla, comuna Mănăştiur, judeţul Timiş, era inițial dedicată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

În 1987, lăcașul a fost demontat și adus la Timișoara, unde a fost reconstruit între anii 1994 și 1996. După finalizarea lucrărilor, biserica a fost resfințită, primind un nou hram – „Nașterea Maicii Domnului”.

Aceasta era inclusă pe lista monumentelor istorice.