Biletele la concertul Jennifer Lopez se epuizează rapid. Câți bani trebuie să scoți din buzunar ca să stai la VIP, chiar lângă celebra artistă
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/04/Biletele-la-concertul-Jennifer-Lopez-se-epuizeaza-rapid.-Cati-bani-trebuie-sa-scoti-din-buzunar-ca-sa-stai-la-VIP-chiar-langa-celebra-artista-1.jpg)
Fanii din România ai lui Jennifer Lopez au motive de bucurie: artista vine pentru prima dată la București! Evenimentul face parte din turneul său mondial ”Up All Night Live” și va avea loc pe 27 iulie 2025. Biletele s-au pus deja în vânzare și se dau ca pâinea caldă, semn că românii abia așteaptă întâlnirea cu diva latino.
Jennifer Lopez vine pentru prima dată în România
Jennifer Lopez, superstar global al muzicii pop și latino, actriță și antreprenoare, a anunțat oficial concertul de la București printr-o postare pe Instagram.
”Va fi o vară grozavă!”, a scris artista, dezvăluind că urmează să susțină mai multe concerte în Europa în această vară.
Bucureștiul figurează printre locațiile-cheie, iar evenimentul se anunță a fi unul spectaculos. Este pentru prima dată când J.Lo concertează în România, iar interesul publicului este uriaș.
Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul iabilet.ro și, potrivit organizatorilor, cererea este una record. Cei care își doresc să fie parte din experiența live trebuie să se grăbească, mai ales dacă țintesc locurile din față.
Cât costă biletele la concertul J.Lo
Prețurile biletelor pentru concertul Jennifer Lopez din Piața Constituției variază în funcție de zona aleasă și perioada în care sunt achiziționate.
Astfel, pentru un acces general în regim Earlybird, prețul biletului este de 440 de lei, iar în perioada de Presale ajunge la 495 de lei. Cei care doresc să fie mai aproape de scenă pot opta pentru Golden Circle, cu tarife de 715 lei (Earlybird) și 825 lei (Presale).
Pentru zona Diamond Circle, biletele costă 1045 de lei, iar pentru Tribuna VIP, accesul este disponibil la prețul de 1100 de lei. Aceste opțiuni oferă o experiență superioară, cu o vizibilitate mai bună și un confort sporit.
Experiență exclusivistă: Meet & Greet cu J.Lo
Noutatea care a stârnit entuziasm maxim este posibilitatea de a achiziționa bilete Meet & Greet & Foto, prin care fanii pot interacționa direct cu Jennifer Lopez și se pot fotografia cu ea. Acest bilet exclusivist costă 5500 de lei, dar oferă o ocazie rară de a sta față în față cu una dintre cele mai iubite artiste din lume.
Concertul se anunță a fi unul memorabil, iar locurile se ocupă rapid. Cei care vor să fie martorii unui spectacol de neuitat sunt sfătuiți să își rezerve biletele cât mai curând.