Benzinăria din Bulgaria de care se plâng tot mai mulți români. S-au trezit cu bani mai mulți luați de pe card: „Mi-au încărcat nota cu produse pe care nu le-am cumpărat”
Un nou val de nemulțumiri vine din partea turiștilor români care tranzitează Bulgaria. Pe grupul Forum Bulgaria, dedicat călătorilor români care merg frecvent în țara vecină, un turist a relatat o experiență neplăcută care a stârnit un val de reacții. Acesta a povestit că la o benzinărie din Ruse a fost taxat pentru produse pe care nu le achiziționase.
Produse în plus pe bonul fiscal
„Bună dimineața! Aveți mare grijă la benzinăria OMV Ruse, de pe b-dul Hristo Botev… băieții îți încarcă nota de plată… am alimentat, am cerut o cafea și un hotdog și m-am trezit în plus cu o apă și un pachet de țigări, efectuând plata cu cardul… După ce am verificat bonul, am făcut gălăgie și mi s-au restituit banii, aproximativ 11 leva… Drumuri bune și concediu plăcut tuturor!”, a scris acesta pe Facebook.
Mesajul său a avut ecou imediat, numeroși români confirmând că au trecut prin situații similare, nu doar în Bulgaria, ci și în alte țări europene, în special la stațiile OMV.
În secțiunea de comentarii, mai mulți membri ai grupului au povestit propriile experiențe, susținând că această practică nu este una singulară. Un utilizator a scris: „E de ani de zile problema asta. Mare atenție.”
Altul a confirmat: „Și în Ungaria fac la fel… și la OMV Constanța, cel de pe variantă, mi s-a părut cam scump. Am zis ‘ia dă-mi bonul’ și erau două cafele în plus!”. Un alt comentariu a adăugat: „Se practică! Și eu am pățit la fel la Sofia, tot la OMV pe autostradă.”
„Așa am pățit și eu pe autostradă, la OMV, când veneam de la Kulata.”, a confirmat un alt român. Mai mult, un alt utilizator a atras atenția că problema nu se limitează doar la Bulgaria: „Și la unguri la fel este. Am pățit și la austrieci, la Nickelsdorf.”
O greșeală sau o practică intenționată?
Relatările românilor ridică semne serioase de întrebare cu privire la corectitudinea unor angajați din benzinării. Deși nu există dovezi oficiale că ar fi o strategie intenționată a companiilor, experiențele repetate indică faptul că fenomenul este unul răspândit și, în unele cazuri, chiar tolerat.
Specialiștii recomandă turiștilor să fie foarte atenți atunci când alimentează sau cumpără produse din stațiile de carburanți din afara țării. Verificarea bonului fiscal înainte de a părăsi locația este esențială, iar în caz de nereguli, clienții trebuie să solicite imediat explicații și returnarea banilor încasați în plus.