Banca Națională a României, 145 de ani de istorie: ”biletele de bancă la purtător”, Eugen Carada și palatul ridicat pe locul Hanului Șerban Vodă de pe Lipscani

La data de 17 aprilie 1880, apărea în Monitorul Oficial Legea privind înființarea unei „bănci de scompt și circulațiune”, marcând începutul unei epoci noi în istoria economică a României moderne. Banca Națională a României (BNR) era, la acel moment, a 16-a bancă centrală înființată în lume, precedând instituții similare din Japonia, Italia, Elveția sau chiar Statele Unite ale Americii. Această realizare a fost posibilă într-un context favorabil, caracterizat de stabilitate politică, dezvoltare economică susținută și urbanizare accelerată.

Nașterea unei instituții fundamentale în statul român modern

Conform actului fondator, Banca Națională a fost concepută ca o societate pe acțiuni, cu capital românesc. Statul deținea o treime din cele 60.000 de acțiuni, restul fiind în posesia investitorilor privați.

Primul guvernator, Ion I. Câmpineanu, a fost numit în iulie 1880, odată cu organizarea primei Adunări Generale a Acționarilor.

Imediat după acest pas, banca și-a început efectiv activitatea, cu un regulament intern aprobat, personal angajat și agenții deschise în principalele orașe comerciale: Iași, Galați, Brăila și Craiova.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Rolul băncii în economie era multiplu: acordarea de credite, depozitarea valorilor, comercializarea metalelor prețioase și, cel mai important, emiterea de „bilete de bancă la purtător” – primele bancnote românești, imprimate chiar în atelierele instituției, începând cu anul 1881.

Vezi și: O nouă monedă lansată de BNR intră în circulație pe 3 martie. Aceasta are o semnificație specială și o valoare pe măsură

Eugeniu Carada, părintele din umbră al Băncii Naționale

Deși a refuzat funcția de guvernator, Eugeniu Carada rămâne unul dintre cei mai influenți fondatori ai BNR. Din postura de director al instituției, între 1882 și 1910, Carada a fost implicat în toate marile proiecte ale începuturilor, de la organizarea internă a imprimeriei până la ridicarea sediului central.

Prezența sa era indispensabilă în luarea deciziilor importante, chiar dacă prefera discreția în locul notorietății oficiale.

BNR a funcționat inițial în clădirea Senatului de pe Bulevardul Elisabeta, apoi în sediul Creditului Funciar Rural. Încă de la început, conducerea a simțit nevoia unui sediu propriu, adaptat cerințelor unei instituții centrale de asemenea anvergură.

Astfel, în 1881, banca a achiziționat de la stat terenul fostului Han Șerban Vodă de pe Lipscani, un loc încărcat de istorie, dar care urma să capete o nouă semnificație, notează reprezentanții BNR pe site-ul lor oficial.

Bancnotă 500 lei, 1918 (st.), monedă 25 bani, 1921 (dr. sus), monedă 1 leu, 1924 (dr. jos). Foto BNR

Palatul Băncii Naționale, de la han medieval la simbol al modernității

Construcția noii clădiri a început în 1882, după ce proiectul realizat de arhitecții francezi Cassien Bernard și Albert Galleron a fost aprobat.

Lucrările au fost supravegheate și finalizate de arhitecții români Ion Cerchez și Grigore Cerchez, în colaborare cu E. Băicoianu. Până în 1890, palatul BNR de pe Lipscani devenise un reper arhitectural și o instituție-simbol a economiei românești.

Ridicarea acestui edificiu a marcat și un moment de maturizare a sistemului bancar din România. Încrederea publicului în activitățile bancare creștea, creditul se stabiliza, iar apariția Băncii Naționale avea un efect de consolidare a întregului sistem financiar.

Această perioadă este caracterizată de multiplicarea instituțiilor bancare, dezvoltarea comerțului și un control mai riguros asupra inflației și fluctuațiilor monetare.

Statul se retrage din acționariat în 1901, dar banca continuă să se extindă. Până în 1914, activitatea era susținută prin 4 sucursale și 29 de agenții, răspândite pe întreg teritoriul țării.

Vezi și: Programul băncilor de Paște 2025. Orarul de funcționare al BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și Raiffeisen

Războiul, tezaurul și exilul de la Iași

Primul Război Mondial a impus o schimbare drastică a politicii băncii. În locul sprijinirii mediului economic, BNR s-a văzut obligată să finanțeze efortul de război. Circulația monedei metalice aproape a dispărut, fiind necesară tipărirea intensă de bancnote pentru a suplini nevoile pieței.

Sub presiunea invaziei străine, banca, alături de autoritățile statului, s-a refugiat la Iași. Într-un gest de maximă responsabilitate, conducerea BNR a decis mutarea tezaurului național în Rusia, pentru siguranță.

În două transporturi, realizate în 1916 și 1917, aproape 94 de tone de aur, bijuterii, tablouri și documente de stat au fost expediate la Moscova – o decizie care avea să genereze controverse și neînțelegeri timp de zeci de ani.

După încheierea războiului, BNR s-a implicat activ în reconstrucția statului român și în procesul de unificare monetară, necesar după Marea Unire din 1918. În 1925, statul a revenit în acționariat, iar România a cunoscut o perioadă de consolidare economică, în ciuda crizei din anii ‘30.

Eugen Carada, fondatorul Băncii Naționale a României. Foto BNR

Criza, Al Doilea Război Mondial și „Operațiunea Neptun”

Criza economică globală de la începutul anilor ‘30 a afectat și România, iar BNR a intervenit activ pentru a susține sistemul bancar. În ciuda sprijinului acordat băncilor comerciale, multe instituții financiare au dat faliment sau au fuzionat, reducându-se numărul băncilor de la peste 1.200 la doar 500 până în 1940.

În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, BNR a continuat să sprijine statul român. Învățând din experiența pierderii tezaurului, conducerea băncii a organizat o acțiune secretă în 1944, „Operațiunea Neptun” sau „Tismana”, pentru protejarea rezervelor de aur.

Aurul a fost ascuns într-o grotă special amenajată din Mănăstirea Tismana, iar în 1947 cele 190 de tone au fost readuse cu succes în București.

După război, BNR a trecut în proprietatea statului și a devenit Banca Republicii Populare Române, subordonată Ministerului Finanțelor.

Sistemul bancar a fost reorganizat după model sovietic, fiecare bancă având un sector economic specific, iar concurența fiind complet eliminată. Rolul BNR a fost drastic diminuat, iar atribuțiile sale au fost fragmentate către noile bănci specializate.

Vezi și: Clopotele, Marea Orgă și Coroana cu Spini. Istoria Catedralei Notre-Dame din Paris, jefuită, profanată, arsă și renăscută din propria cenușă

Revenirea la normalitate după 1990

Schimbările politice din 1989 au adus cu sine o reformă profundă a sistemului bancar. Banca Națională a României și-a recăpătat independența și rolul de coordonator al politicii monetare, în acord cu principiile unei economii de piață funcționale.

Prin modificări legislative succesive, statutul BNR a fost adaptat cerințelor moderne, iar instituția a fost repusă în centrul vieții economice și financiare a țării.

Astăzi, BNR nu este doar o instituție economică de prim rang, ci și un reper cultural, istoric și arhitectural, datorită palatului său emblematic de pe strada Lipscani.

Trecută prin vremuri de război, crize și regimuri politice radical diferite, Banca Națională a României a reușit să își păstreze prestigiul și să joace un rol fundamental în stabilitatea economică a țării.

După 145 de ani de la înființare, BNR rămâne o instituție-pilon în istoria și economia României, simbol al suveranității financiare și al continuității statului român modern. De la „biletele de bancă la purtător” la politica monetară contemporană, istoria Băncii Naționale este, în egală măsură, o poveste despre construcția unei națiuni.