27 sept. 2025 | 18:45

Avion prăbușit în curtea unei unități militare din Iași. Aparatul de zbor a căzut lângă un depozit de muniție

ACTUALITATE
Share
Avion prăbușit în curtea unei unități militare din Iași. Aparatul de zbor a căzut lângă un depozit de muniție
Avion prăbușit, la Iași (Foto: Profimedia)

Un incident grav a avut loc sâmbătă după-amiază, în județul Iași. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în curtea unei unități militare din zona Dancu, unde se află și un depozit de muniție.

Avion prăbușit, la Iași

Update sâmbătă, ora 18:40. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază la Iaşi, cele două persoane aflate la bord fiind găsite conştiente de către echipajele de salvare sosite la faţa locului. Potrivit unor surse, în avion se afla arhitectul Marian Jan Chiriţă, consilier local AUR Iaşi. Acesta este rănit şi a fost transportat la spital.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

La bord se aflau două persoane – pilotul și un pasager. Amândoi au fost găsiți conștienți de echipajele de intervenție și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

„Cele două persoane sunt conștiente, transportate la spital”, au transmis reprezentanții ISU Iași.

Potrivit primelor informații, avionul nu a lovit nicio clădire din incinta unității militare. Ocupanții au fost evacuați imediat după impact, ceea ce a facilitat intervenția rapidă a echipajelor de salvare.

La fața locului au ajuns, în regim de urgență, două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor și două echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

Deocamdată, nu sunt clare împrejurările care au dus la prăbușirea avionului. Autoritățile au deschis o anchetă și urmează să stabilească exact cauzele accidentului.