03 aug. 2025 | 14:09

Avertizări meteo de la ANM: temperaturi sufocante și furtuni în țară. Harta actualizată

Social
Share
Avertizări meteo de la ANM: temperaturi sufocante și furtuni în țară. Harta actualizată
ANM a emis avertizari cod galben de canicula, dar si de vijelii

Duminică, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări meteorologice de caniculă, dar și de ploi torențiale și chiar vijelii!

Avertizări meteorologice de caniculă, dar și de vijelii

Astfel, meteorologii au emis duminică o avertizare de cod galben de caniculă valabilă pentru județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, în data de 3 august, în intervalul 12:00 – 21:00.

În aceste zone se vor înregistra temperaturi ridicate, cu maxime de 35–36°C, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Caniculă și luni

De asemenea, ANM a emis o nouă avertizare cod galben pentru caniculă și disconfort termic ridicat, valabilă pentru ziua de luni, 4 august, în același interval orar (12:00 – 21:00), ce vizează tot județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.

Valul de căldură se va extinde și în alte regiuni – sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei. Și aici se vor înregistra temperaturi de 35–36°C, iar indicele ITU va atinge sau va depăși ușor valoarea critică de 80. Potrivit ANM, până la mijlocul săptămânii canicula va persista în zonele din sudul și sud-estul țării.

Cod galben de vijelii

Tot duminică, ANM a emis și o avertizare de cod galben de ploi și vijelii, valabilă începând din 3 august, ora 20:00, până pe 4 august, ora 07:00.

Aceasta vizează zonele: Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și Carpații Occidentali.

În aceste regiuni sunt așteptate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, vânt cu intensificări și vijelii (rafale de 50–70 km/h), dar și grindină, izolat. Cantitățile de apă vor fi cuprinse între 20 și 30 l/mp, iar local pot depăși 40 l/mp.

ANM precizează că, pe parcursul zilei de duminică, instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii restrânse, în special în zonele montane și submontane.