Atac armat în Dallas. Atacatorul, un lunetist, era instalat pe un acoperiş, sunt mai multe persoane rănite
Un incident armat grav a avut loc miercuri, în Dallas, Texas, la un centru de detenție al Poliției federale pentru imigrație (ICE). Potrivit autorităților americane, atacul s-a soldat cu un mort și mai mulți răniți, iar agresorul s-a sinucis înainte ca forțele de ordine să intervină.
Atacatorul se afla pe un acoperiș
Secretara americană pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a confirmat primele informații într-un mesaj publicat pe platforma X: „Detaliile sunt în continuare imprecise, dar putem confirma că există mai multe persoane rănite şi ucise”. Oficialul a precizat, de asemenea, că atacatorul s-a împușcat mortal, însă motivele gestului rămân, deocamdată, necunoscute.
Surse citate de Fox4 susțin că agresorul era un bărbat caucazian, care și-a ales poziția pe acoperișul unei clădiri din apropierea centrului. Înarmat cu o pușcă, acesta a deschis focul asupra persoanelor aflate în zonă. Trei oameni au fost atinși de gloanțe și transportați de urgență la spital, dar starea lor de sănătate nu a fost încă detaliată.
Directorul interimar al ICE, Todd Lyons, a declarat pentru CNN că informațiile preliminare indică un scenariu de tip „sniper attack”. „Trei indivizi au fost atinşi. Nu ştim în ce stare se află. Ei au fost conduşi la spital”, a explicat oficialul.
S-a împușcat înainte de a fi arestat
Din primele date, autoritățile consideră că ar fi vorba despre un atacator care a acționat pe cont propriu. Nu există, deocamdată, indicii că ar fi fost implicate și alte persoane. Totuși, ancheta este în plină desfășurare, iar zona a fost securizată imediat după primele focuri de armă.
Martori aflați în apropiere au povestit pentru presa locală că au auzit mai multe împușcături succesive și au văzut oameni fugind panicați. Unii angajați ai centrului ICE au fost evacuați preventiv, în timp ce forțele de ordine au înconjurat perimetrul.
Evenimentul a stârnit îngrijorare la nivel național, mai ales că instituțiile federale sunt adesea ținte ale atacurilor armate. Kristi Noem a subliniat că siguranța angajaților ICE și a comunității rămâne o prioritate, iar ancheta se desfășoară în strânsă colaborare cu autoritățile locale și federale. Bărbatul înarmat s-a sinucis în momentul în care echipele de intervenție au ajuns pe acoperiș.
Știre în curs de actualizare