15 iul. 2025 | 19:07

Aspiratorul, cuptorul sau aerul condiționat: cine îți golește buzunarul cel mai repede?

Social
Share
Aspiratorul, cuptorul sau aerul condiționat: cine îți golește buzunarul cel mai repede?
FOTO: Freepik

Odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, românii au devenit tot mai atenți la cât consumă fiecare aparat din locuință. Costurile crescute de la 1 iulie au dus la o schimbare de comportament: din ce în ce mai mulți consumatori își doresc să înțeleagă exact care electrocasnice le afectează cel mai mult bugetul lunar. Iar printre cei mai de interes consumatori se află aspiratorul, cuptorul electric și aerul condiționat. Dar care dintre ele consumă cel mai mult?

Aparatele care încarcă factura la curent

Aspiratorul – puternic, dar folosit rar. Un aspirator clasic are, în medie, o putere de 1.600 – 2.000 de wați. Pare mult, dar trebuie luat în calcul și faptul că nu este un aparat folosit zilnic și, mai ales, nu pentru perioade lungi de timp. Dacă presupunem că o sesiune de curățenie durează în jur de 30 de minute și este făcută de două ori pe săptămână, vorbim de un consum lunar de aproximativ 6-7 kWh. Asta înseamnă, la un tarif mediu de 1 leu/kWh, un cost lunar de 6-7 lei.

Cuptorul electric – mare consumator, dar cu program limitat. Cuptoarele electrice sunt recunoscute pentru consumul ridicat. Puterea acestora variază între 2.000 și 3.500 de wați, în funcție de model și funcțiile utilizate (grill, ventilație, auto-curățare etc.). Dacă gătim de 4 ori pe săptămână, câte o oră de utilizare, putem ajunge la un consum lunar de 35-50 kWh, ceea ce înseamnă 35-50 lei pe lună.

Aerul condiționat – aparent inofensiv, dar activ ore în șir. Aerul condiționat poate părea inofensiv la prima vedere, mai ales că modelele moderne au eficiență energetică ridicată (clasa A++ sau A+++). Un aparat mediu consumă între 600 și 1.200 wați/oră, dar aici intervine durata de utilizare. În zilele caniculare de vară, multe aparate funcționează între 6 și 10 ore pe zi, ceea ce poate duce la un consum de 180-300 kWh/lună, în funcție de temperatură, izolația locuinței și setările aparatului. În bani, acest lucru înseamnă 180-300 lei pe lună, ceea ce îl transformă, fără dubii, în cel mai costisitor aparat din casă, vara.

Cine e „campionul” la consum?

Dacă analizăm strict consumul total lunar, aerul condiționat este cel mai mare consumator dintre cele trei. Cuptorul electric ocupă locul al doilea, iar aspiratorul rămâne, deși puternic, un aparat inofensiv la nivel de costuri, datorită duratei scurte de utilizare.

Este important de reținut că nu doar puterea aparatului contează, ci și frecvența și durata de utilizare. Astfel, un aparat cu un consum mediu, dar folosit ore în șir, poate ajunge să afecteze bugetul mai mult decât unul puternic, dar utilizat ocazional.

Ce putem face pentru a reduce costurile:

  • Setarea aerului condiționat la temperaturi rezonabile (24-25°C).
  • Evitarea preîncălzirii inutile a cuptorului.
  • Utilizarea programelor eco, acolo unde este posibil.
  • Deconectarea aparatelor atunci când nu sunt folosite.

Într-o piață în care fiecare kilowatt contează, alegerile inteligente și conștiente pot face diferența între o factură suportabilă și una care „îți golește buzunarul” fără să îți dai seama.