Antrenorul care l-a lansat în pe Cristian Chivu a murit. Ioan Sdrobiş avea 79 ani
Antrenorul Ioan Sdrobiş a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani. Cunoscut în lumea fotbalului drept „Părintele”, acesta este omul care l-a lansat pe Cristian Chivu în fotbalul mare.
Antrenorul Ioan Sdrobiş a murit
Farul Constanţa a fost cea care a anunţat decesul lui Ioan Sdrobiş, tehnicianul care s-a aflat pe banca echipei în perioada august 2010 – ianuarie 2011.
Născut la 9 martie 1946, Ioan Sdrobiş s-a remarcat de-a lungul carierei prin atenţia acordată tinerilor fotbalişti şi prin promovarea acestora în echipele de seniori pe care le-a pregătit. De-a lungul anilor, el a antrenat formaţii importante din fotbalul românesc, printre care Oţelul Galaţi, Selena Bacău, Universitatea Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Reşiţa, Jiul Petroşani, Farul Constanţa şi FC Vaslui.
Totodată, Ioan Sdrobiş este cunoscut pentru faptul că l-a lansat pe Cristian Chivu la nivel profesionist, la CSM Reşiţa, când acesta avea doar 16 ani.
Ioan Sdrobiș, conflict de lungă durată cu Mircea Lucescu
Ioan Sdrobiș a avut un conflict de lungă durată cu Mircea Lucescu, relația dintre cei doi fiind tensionată timp de mai multe decenii. Fostul tehnician de la CSM Reșița și U Cluj l-a „înțepat” în repetate rânduri pe „Il Luce”, pe care l-a acuzat de diferite „jocuri de culise”.
În același timp, Sdrobiș i-a reproșat lui Lucescu și eșecul naționalei României în meciul cu Irlanda de Nord din 1985, pierdut cu 0-1. Acea înfrângere a contribuit la ratarea calificării la Campionatul Mondial din 1986, perioadă în care Mircea Lucescu era selecționerul echipei naționale.