01 mai 2025 | 17:25

Animalul rar care a fost văzut pentru prima dată în Marea Neagră. Este spectaculos, „se îmbracă” în zeci de culori

Știri social
Animalul rar care a fost văzut pentru prima dată în Marea Neagră. Este spectaculos,
Specie rara observata in premiera in Marea Neagra

O nouă specie spectaculoasă de meduză a fost observată pentru prima dată în Marea Neagră. Descoperirea a fost făcută de scafandri profesioniști și a stârnit imediat interesul biologilor marini. Meduza, de mici dimensiuni, impresionează prin capacitatea ei de a reflecta lumina în nuanțe fascinante, formând un adevărat curcubeu subacvatic.

O apariție spectaculoasă în adâncurile Mării Negre

Descoperirea a fost făcută întâmplător, în timpul unei scufundări de rutină. Pascale Roibu, scafandru profesionist, a fost cel care a observat pentru prima dată noul exemplar.

”La ultima scufundare am observat o mică meduză interesantă pe care nu am văzut-o niciodată. O meduză mică de doi centimetri, în formă sferică cu două tentacule foarte lungi şi cu alte ramificaţii. Era foarte spectaculoasă”, a declarat el, conform observatornews.ro.

Meduza este aproape invizibilă în condiții normale, dar odată ce ajunge la maturitate, capătă o capacitate uluitoare de a reflecta lumina. Culorile sale par să se schimbe constant, iar efectul vizual este cu adevărat uimitor.

Animalul rar care a fost vazut pentru prima data in Marea Neagra-photoaidcom-2x-ai-zoom

Meduza. Sursa: observatornews.ro

Cum a ajuns micuța creatură în Marea Neagră

Biologii spun că nu este surprinzător că o asemenea specie a ajuns în Marea Neagră. Din cauza traficului comercial intens, tot mai multe specii ajung în zonă din diferite colțuri ale lumii, purtate de apele balast ale navelor maritime.

”Este o mare care fizic, geografic, este izolată, dar datorită traficului comercial care se intensifică, sunt şanse tot mai mari de a avea în Marea Neagră specii din estuarele altor zone”, a explicat biologul Adrian Bîlbă.

El a adăugat că apariția acestei meduze nu este doar un fenomen spectaculos, ci și unul care poate avea un impact ecologic semnificativ.

”Este în primul rând frumoasă, în al doilea rând, în unele medii are rolul de a etaja, de a umple un etaj trofic destul de bogat (…). Este cumva o şansă ca în această zonă să se intensifice o subspecie de Marea Neagră.”, a precizat Adrian Bîlbă.

Potrivit sursei citate, temperaturile mai ridicate din ultimii ani au favorizat înmulțirea meduzelor în Marea Neagră.

Vezi și Ființa care vede mai multe culori ca omul: De ce este special acest animal, cum reușește performanța!

Țestoase americane, invazie într-un lac din Constanța

Nu doar Marea Neagră este afectată de apariția unor specii noi. La câțiva pași, în lacul Tăbăcăriei din Constanța, o specie de țestoase din America de Nord s-a adaptat perfect și s-a înmulțit rapid.

Aceste țestoase sunt adesea cumpărate din petshop-uri, dar, odată ce cresc, multe sunt eliberate în natură. Lipsa prădătorilor naturali le oferă un mediu sigur, în timp ce speciile autohtone sunt amenințate.

”Tocmai pentru că au găsit o atmosferă caldă şi foarte multă hrană”, explică biologii, țestoasele s-au răspândit agresiv. Singurul obstacol real rămâne iarna, însă până atunci, ele continuă să influențeze ecosistemele locale.

Vezi și Trei animale despre care nu știai că au ajuns în spațiul cosmic, iar unul poate încă trăiește acolo sus, printre stele!