Angajaților români le cresc pretențiile – pe lângă salariile mai mari, vor să fie și respectați și înțeleși de șef
S-au dus vremurile de pe piața muncii când managerii reușeau să își mențină angajații fideli doar oferindu-le beneficii de ordin financiar. Astăzi, angajații au așteptări complexe de la șeful lor și vin cu o serie de revendicări de ordin moral asupra cărora managerii ar trebui să se aplece, dacă nu vor să se trezească cu valuri de demisie pe birou.
Potrivit unui sondaj RoCoach realizat la nivel național pe un eșantion de peste 600 de respondenți, angajații nu mai sunt impresionați de autoritatea formală sau carisma personală. Aceștia au așteptări mai înalte de la un lider și vor să vadă rezultate, vor să se simtă respectați, înțeleși, vor să fie conduși de o persoană care îi inspiră și care îi apreciază.
De fapt, spun specialiștii care au analizat fenomenul, angajații pun atât de mare preț pe astfel de atitudini din partea superiorilor lor, încât au ajuns să plece din companiile unde nu le sunt îndeplinite așteptările. Nu mai trăim perioade în care oamenii rămân doar pentru bani, astăzi retenția forței de muncă într-o organizație se face cu mult mai mult efort și mult mai multă implicare reală și coerență din partea echipei de conducere.
Banii nu îi mai țin pe oameni la locul de muncă. Astăzi, angajații se uită la alte valori
Dacă angajații ajung să-și piardă încrederea în superiorul lor, dacă nu se simt bine în compania lui și dacă nu stimt că au o conexiune sănătoasă cu acesta, cel mai probabil își vor scrie demisia, în curând. Studiul de piață citat anterior scoate la iveală faptul că, în viziunea angajaților, cele mai importante calităţi ale unui şef sunt profesionalismul, comunicarea eficientă și empatia.
„Oamenii nu pleacă din companii, ci de lângă lideri în care nu mai au încredere. Nu e vorba doar de performanță, ci de cum te simți în prezența celui care te conduce.
Dacă managerul tău te inspiră, te respectă și te tratează cu integritate, e mult mai probabil să rămâi, să te implici și să te dezvolți. Într-o piață a muncii tot mai competitivă, diferența dintre un lider bun și unul slab nu mai este un detaliu, ci este un factor decisiv în reușita unei organizații”, a spus Mihai Stănescu, fondatorul RoCoach, prima companie de coaching din România.
Managerii români mai au mult de lucru până la a ajunge să-și construiască o imagine pozitivă în fața angajaților
Cu toate acestea, liderii mai au mult până la a ajunge cu adevărat să fie pe placul angajaților lor. De fapt, ei încă nici măcar nu percep realitatea pe care o percep salariații. Discrepanțele de viziune sunt și ele evidențiate în cadrul acestei analize. De exemplu, numai 36% dintre angajații care au participat la sondaj spun că primesc sprijinul de care au nevoie din partea managerului direct, în timp ce 68% dintre liderii chestionaţi sunt convinși că oferă tot suportul necesar.
De asemenea, mai bine de jumătate dintre liderii chestionaţi (53,7%) cred că ei acţionează etic, dar sub 28% dintre angajaţii intervievaţi sunt de acord cu aceasta afirmație.
Concluzia acestui sondaj subliniază un schimb semnificativ în așteptările angajaților față de liderii lor. Într-o piață a muncii din ce în ce mai competitivă, angajații nu mai sunt motivați doar de salarii mai mari, ci și de respectul, înțelegerea și empatia pe care le așteaptă din partea superiorilor lor. Performanța unui manager nu mai depinde doar de autoritate sau carismă, ci mai ales de capacitatea de a construi relații autentice și de a inspira încredere.
Astfel, pentru a reține talentele și a crea echipe performante, liderii trebuie să înțeleagă că succesul organizațional nu se mai bazează exclusiv pe stimulente financiare, ci pe un management empatic și o comunicare deschisă. Discrepanțele dintre percepțiile liderilor și ale angajaților arată că există încă mult de lucru pentru a ajunge la un echilibru sănătos în relația de muncă, iar liderii care nu evoluează în această direcție riscă să piardă încrederea echipei și, implicit, loialitatea acestora.