22 oct. 2025 | 12:11

Anchetă reluată în Dosarul Pantelimon. O victimă este dezhumată în Cimitirul Metalurgiei din București

ACTUALITATE
Share
Anchetă reluată în Dosarul Pantelimon. O victimă este dezhumată în Cimitirul Metalurgiei din București
Imagine arhivă

Una dintre victimele din Dosarul Pantelimon a fost dezhumată miercuri, în cadrul unei operațiuni desfășurate la Cimitirul Metalurgiei din București. Până la această oră, procurorii nu au oferit informații oficiale despre procedura desfășurată.

Anchetă reluată în Dosarul Pantelimon

Anunțul a fost făcut de avocatul Adrian Cuculiș, care a precizat că măsura este una „extrem de intruzivă”, luată în contextul unei anchete complexe.

„Deşi în acest moment nu se cunosc exact beneficiile probatorii, iar în paralel este în curs o expertiză suplimentară care să stabilească legătura de cauzalitate între scăderea noradrenalinei şi deces, s-a dispus una dintre cele mai intruzive măsuri – deshumarea cadavrului. Din alte expertize reiese că, indiferent de concentraţia de noradrenalină, aceasta nu mai poate fi identificată în corpul victimei la mai bine de un an şi jumătate de la înhumare”, a declarat avocatul, potrivit News.ro.

În 5 iunie 2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat extinderea urmăririi penale în cazul deceselor petrecute la Secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Capitală. Sunt vizați patru medici, cercetați în legătură cu moartea unor pacienți internați în perioada 16 martie 2022 – 4 aprilie 2024.

Cazul a izbucnit în urma unui scandal major apărut în 2024, după ce un asistent medical a semnalat că aproximativ 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a noradrenalinei, un medicament vital pentru menţinerea tensiunii arteriale la pacienţii critici.

Anchetele declanşate ulterior au vizat întreaga echipă medicală de la ATI, după ce au apărut acuzaţii potrivit cărora dozele de noradrenalină ar fi fost scăzute intenţionat. La faţa locului au fost trimise echipe de control, inclusiv Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii.

Doi medici au fost iniţial arestaţi preventiv, sub acuzaţia de omor calificat cu premeditare, după decesul unui pacient de 54 de ani. Ulterior, aceștia au fost eliberaţi, după ce Curtea de Apel Bucureşti a constatat contradicţii majore în declaraţiile martorilor din dosar.

Instanţa a mai remarcat existenţa unui conflict intern între angajaţii Secţiei ATI, sugerând că ar fi existat „o posibilă relaţie de duşmănie” între o martoră a acuzării şi una dintre doctoriţele inculpate.

Operațiunea de miercuri reprezintă un nou pas în ancheta penală, autoritățile încercând să obțină dovezi suplimentare privind cauzele decesului uneia dintre victime.