ANAF începe controale masive la persoanele fizice. Ce categorii de români sunt vizate
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește o amplă operațiune de verificare a persoanelor fizice care afișează averi considerabile fără a putea justifica proveniența acestora. Anunțul a fost făcut de Adrian Nica, președintele ANAF, care a transmis un avertisment clar celor care trăiesc „pe picior mare”, fără venituri declarate oficial.
Persoanele cu averi nejustificat de mari, în atenția ANAF
Potrivit datelor preliminare, aproximativ 200 de persoane se află deja în atenția inspectorilor fiscali. Acestea urmează să fie verificate minuțios pentru a se stabili dacă bunurile de lux pe care le dețin – mașini, vile, terenuri sau alte active valoroase – corespund cu veniturile declarate la stat.
„Fiecare cetăţean care nu poate să justifice maşina scumpă de peste 100.000 de euro cu care se plimbă prin oraş, sfidând pe unii dintre noi, va avea în perioada următoare un control de la ANAF pentru a clarifica datele pe care dânsul le înregistrează”, a declarat Adrian Nica, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Oficialul a subliniat că direcțiile regionale ale instituției au primit deja ordine clare pentru intensificarea acțiunilor de verificare a persoanelor fizice, nu doar a firmelor. Prioritate au cazurile în care există discrepanțe evidente între stilul de viață și veniturile declarate în ultimii ani.
„Fiecare bombardier din ţara asta să se gândească de trei ori înainte, atunci când se urcă într-o maşină şi nu are venituri, că există posibilitatea ca ANAF să o confişte”, a mai spus Nica, trimițând un mesaj direct celor care afișează ostentativ bunuri de lux fără acoperire legală.
Se urmărește descurajarea evaziunii
În cadrul noii campanii, ANAF va utiliza baze de date interconectate pentru a urmări fluxurile financiare ale persoanelor vizate. Se vor analiza tranzacții bancare, achiziții imobiliare, importuri de autoturisme de lux, dar și informațiile obținute de la Registrul Auto Român și de la autoritățile locale privind bunurile declarate. În paralel, vor fi analizate și plățile efectuate către companii offshore sau platforme externe, pentru a depista eventualele venituri nedeclarate.
Surse din cadrul instituției susțin că primele verificări vizează persoane care conduc autoturisme de lux, de peste 100.000 de euro, dar care figurează cu venituri minime sau chiar inexistente. O parte dintre acestea ar fi realizat tranzacții prin intermediul altor persoane sau al unor firme de tip paravan.
Scopul acestor acțiuni este dublu: pe de o parte, recuperarea prejudiciilor cauzate bugetului de stat prin nedeclararea veniturilor, iar pe de altă parte, descurajarea fenomenului de evaziune fiscală individuală, tot mai frecvent în rândul celor care încearcă să-și ascundă sursele de venit.
În ultimii ani, ANAF a fost criticată pentru că a concentrat controalele mai ales asupra micilor întreprinzători, neglijând persoanele fizice cu averi vizibil nejustificate. Noua strategie marchează o schimbare de abordare, urmând modelul țărilor europene unde autoritățile fiscale compară periodic declarațiile de avere cu consumul și cheltuielile reale.