ANAF, anunț oficial după explozia din Sectorul 5: Firma care a făcut revizia instalației de gaz era inactivă fiscal din august. „Orice activitate după această dată este ilegală”
După tragedia din Sectorul 5, în urma căreia trei persoane și-au pierdut viața și alte 15 au fost rănite, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a făcut luni precizări oficiale despre firma care efectuase revizia instalației de gaze a blocului afectat. Conform instituției, societatea Ampropertyconstruct SRL (AMPCgaz), cea care a intervenit la imobilul din Rahova, era inactivă fiscal încă din luna august, iar orice activitate desfășurată după această dată „se situează în afara cadrului fiscal legal”.
ANAF, precizări despre firma care a făcut revizia
„Având în vedere interesul public cu privire la societatea Ampropertyconstruct SRL (AMPCgaz), ANAF face precizarea cã acest contribuabil a fost declarat în inactivitate fiscală începând cu data de 08.08.2025. Astfel, potrivit legii, orice tip de activitate a acestei societăţi, dupã aceastã dată, se situează în afara cadrului fiscal legal”, se arată în comunicatul transmis luni de instituție.
În pofida acestui statut, locatarii blocului din Sectorul 5 au semnat, pe 16 octombrie, un contract cu AMPCgaz pentru „prestarea serviciilor de revizie tehnică a instalaţiei de gaze după un eveniment, gaz oprit”. Informațiile transmise de ANAF sunt publice și pot fi verificate de orice contribuabil în Registrul contribuabililor inactivi sau reactivați, accesibil pe site-ul oficial al instituției, la adresa https://www.anaf.ro/inactivi/.
Potrivit Fiscului, declararea în inactivitate fiscală a AMPCgaz a fost dispusă la cererea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în cadrul unei acțiuni ample de verificare denumită „Cuibul cu fantome”, care a vizat firme fără activitate reală la sediile declarate.
„Declararea în inactivitate fiscală a acestei societăţi s-a realizat la solicitarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, în contextul acţiunii numită generic «Cuibul cu fantome», motivat de faptul că societatea nu funcţiona la domiciliul fiscal declarat”, a transmis ANAF.
Neregulile care au precedat tragedia
Instituția mai explică faptul că, potrivit articolului 31 din Codul de procedură fiscală, pentru persoanele juridice, domiciliul fiscal este considerat „sediul social sau locul unde se exercitã gestiunea administrativã şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat”.
În cazul AMPCgaz, inspectorii ANAF au constatat că „la adresa din Bucureşti, str. Argentina nr. 25, Sector 1, nu existau condiţii legale pentru realizarea unor activitãţi de natura celor menţionate mai sus”.
Tragedia din Rahova a scos la iveală o succesiune de nereguli și o lipsă gravă de comunicare între autorități și furnizori. Cu o zi înainte de explozie, echipele Distrigaz Sud Rețele au intervenit la bloc după o sesizare privind miros de gaz și au sistat alimentarea, sigilând robinetul de branșament.
Reprezentanții companiei au declarat că, în dimineața exploziei, un nou echipaj a fost chemat în urma unei alte sesizări și că, la sosire, sigiliul fusese rupt. Administratora blocului a afirmat că sigiliul a fost desfăcut de firma specializată AMPCgaz, chemată să remedieze problema, nu de către locatari.
În prezent, ancheta penală continuă pentru a stabili responsabilitățile legale și eventualele abateri profesionale care au dus la una dintre cele mai grave explozii produse în București din ultimii ani.