24 mart. 2025 | 16:05

ANAF a intrat pe fir și a descoperit că unii români, asociați la SRL-uri, scot ilegal banii din firme. Plățile „fantomă” nu mai scapă de impozitare

BANI
ANAF a intrat pe fir și a descoperit că unii români, asociați la SRL-uri, scot ilegal banii din firme. Plățile
Bani scoși ilegal din firmă de asociat anaf 2025

În raportul ANAF despre controalele fiscale terminate în decembrie 2024 apare o speță asupra căreia ar trebui să se aplece toți românii care sunt asociați în firme. Fiscul românesc a descoperit o societate a cărei practică încalcă legislația fiscală, dar despre care știm, din surse proprii, că are un grad destul de ridicat de popularitate în rândul antreprenorilor.

Vorbim despre identificarea în cadrul verificărilor efectuate de ANAF a unor plăți fără obiect și fără documente justificative. Cum interpretează Fiscul această mișcare? Ei bine,se consideră că asociatul sau asociații au scos bani din societate în scopuri personale. Ceva ilegal!

Fiecare leu scos din firmă trebuie justificat!

„Inspectorii au considerat că plățile fără obiect și fără documente justificative reprezentau o practică prin care asociatul scotea bani din firmă fără a plăti impozit. În perioada verificată de ANAF, impozitul pe dividende era de 5%, respectiv 8%, iar impozitul pe veniturile din alte surse era de 10%. În prezent, pentru ambele categorii de venituri se aplică o cotă de 10%.

(…) Prin urmare, ANAF a făcut atât o impunere pentru impozit pe venituri din alte surse, cât și o impunere pentru venituri din dividende”, conform avocatnet.ro.

„Principalele constatări ale organelor de inspecție fiscală au fost: (…) cu privire la impozitul pe veniturile din alte surse: În perioada verificată, plățile efectuate fără obiect și fără documente justificative au fost apreciate de organele de inspecție fiscală ca fiind sume ridicate de asociatul societății în beneficiul său, încadrându-se, astfel, în categoria veniturilor din alte surse”, se arată în raportul ANAF privind controalele fiscale efectuate asupra acestei companii care are ca obiect de activitate lucrări de instalații electrice, cod CAEN 4321.

Mare atenție când scoți bani din firmă!

Acestea fiind spuse, dacă ești asociat într-o companie, e momentul să te asiguri că fiecare leu are un document justificativ. Fiscul nu mai iartă, iar 2024 a fost doar începutul controalelor stricte! Consultanții fiscali îndeamnă atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice, să se alinieze prevederilor și normelor fiscale, pentru că anul 2025 va fi presărat de controale ale ANAF în toate domeniile de activitate.

Raportul anaf privind controalele efectuate anul trecut, în care se regăsesc și detalii despre speța discutată mai sus, poate fi consulatat în integralitate aici.